Numărul firmelor radiate la nivel naţional a crescut cu 9,62% în primele opt luni din 2022, comparativ cu perioada similară a anului trecut, până la 46.304 radieri.
Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele opt luni din 2022 a fost de 9.598, în creştere cu peste 20,4% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2021.
Cu o creștere de 13,81%, numărul firmelor radiate în județul Cluj după prima jumătate a anului 2022 a ajuns la 1.862
Numărul companiilor dizolvate în județul Cluj a crescut cu 21,64%, iar la nivel național cu 15,2%, după primele 7 luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2021.
Numărul de înmatriculări de persoane fizice şi juridice a scăzut în primele şapte luni din 2022 cu 1,39%, comparativ cu perioada similară din 2021, la 90.126, dintre care 68.115 sunt societăţi cu răspundere limitată (SRL),
La nivel național, numărul firmelor radiate a crescut cu cu 8,77% în primele șase luni din 2022.
Deși procentul este în scădere cu 9,40%, județul Cluj se află pe ultima treaptă a podiumului în ceea ce privește ierarhia firmelor intrate în insolvență după primul semestru din 2022.
Numărul societăţilor comerciale şi al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvenţă a crescut cu 11,43% în primele cinci luni din 2022, comparativ cu perioada similară a anului trecut, fiind înregistrate 2.808 de insolvenţe.
Peste 10.000 de firme au fost dizolvate la nivel național după primele patru luni ale acestui an. În topul celor mai multe se află și județul Cluj, pe ultima treaptă a podiumului.
Recomandări: