Casa Naţională de Asigurări de Sănătate va avea, în aproximativ doi ani, un nou sistem informatic, cu o capacitate de lucru "net superioară" actualei platforme, a anunţat, vineri, dr. Valeria Herdea, preşedinta CNAS.
Căldura extremă poate crește pericolul afecțiunilor legate de căldură și poate amplifica și efectele secundare ale unor medicamente comune.
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate anunţă că începând din 1 iulie vor fi disponibile noi servicii de depistare şi confirmare a unor boli grave.
Peste 1.200 de persoane au beneficiat de controale și analize medicale gratuite în a doua ediție a caravanei „Sănătatea vine la tine”.
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila consideră că asistenţii medicali şi chiar medicii ar putea să urmeze cursuri de comunicare necesare în interacţiunea cu pacienţii şi aparţinătorii.
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, luni, un proiect de lege potrivit căruia asiguraţii au dreptul şi la servicii medicale pentru terapia durerii.
Coaliția Votez pentru Sănătate a organizat, joi, la Cluj-Napoca, în parteneriat cu UMF Cluj, o dezbatere publică cu autorități locale, regionale și centrale, prin care societatea civilă solicită o alocare de 9% din PIB pentru Sănătate.
Cercetători din Statele Unite și din Marea Britanie au descoperit un nou sindrom legat de Covid după ce și-au unit forțele recent pentru a rezolva un mister medical.
Medicii au început să testeze pe sute de pacienţi primul vaccin oncologic personalizat cu ARNm din lume pentru melanom, dar care ar avea potenţialul de a opri mai multe tipuri de cancer.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, spune că, în România, circa 20% din totalul cheltuielilor din sistemul de sănătate sunt suportate de către pacienţi, procent care trebuie să se reducă, nu să crească.
Recomandări: