Autorităţile se laudă că există un trend clar de scădere a numărului de infectări cu Covid-19 şi că săptămâna trecută au fost cu 5.000 de cazuri mai puţine decât în cea anterioară. Însă cât de corect reflectă
Compania de mobilitate Bolt va introduce un serviciu de livrare de mâncare la Cluj-Napoca, după cel de închiriere de trotinete electrice.
Sharon Stone, care a cunoscut succesul în filmul Basic Instinct, a confirmat într-un show american informația că va face parte din echipa noului preşedinte al SUA. Însă cu ce se va ocupa ea la Casa Albă?
Ciprian Gândac, medic ATI: "Problema nu este doar de extindere a capacităţii, ci personalul medical. Suntem într-o situaţie de război şi facem ce putem."
Medicul coordonator pentru bolnavii cu COVID-19 din cea mai mare secţie ATI din judeţul Sibiu, dr. Ioana Codru, a declarat joi, că în secţia de Terapie Intensivă, de la infirmieră la medici, toată lumea plânge alături de pacienţi.
Gorillaz, Deftones,Twenty One Pilots vor concerta, în 2021, la Cluj, la Electric Festival. Este primul festival de muzică din România, care anunţă că va avea loc anul viitor, după ce anul ăsta industria de entertainment a anulat evenimen
În perioada 4-7 decembrie va avea loc o campanie de testare a populaţiei pentru COVID-19 prin teste antigen rapide, cu ajutorul cărora guvernul unei ţări din Europa speră să poată relaxa restricţiile antiepidemice înainte de sărbători.
Aproape 7.000 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate de poliţişti pentru nerespectarea prevederilor privind prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în urma unei acţiuni, efectuate în autovehiculele destinate transportului public de persoane.
Miliardarul Bill Gates crede că, după ce pandemia de coronavirus în cele din urmă va dispărea, vor fi în continuare schimbări majore în ceea ce privește modul de călătorie al oamenilor și efectuarea afacerilor în viitor.
Recomandări: