Poliţiştii s-au pus pe controale în panificaţie şi au constatat că dintr-un lot de zeci de pâini doar câteva respectau gramajul, în vreme ce restul erau mai mici; în plus, pâinea neagră nu era produsă din făină neagră, ci din făină ieftină şi aditivi alimentari.
Poliţiştii dau startul la proteste. Oamenii legii afiliaţi Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie vor picheta timp de două săptămâni sediul Ministerului de Interne.
Mai bine de 230 de amenzi aplicate, între care 117 pentru depăşirea vitezei, acesta e bilanţul poliţiştilor clujeni în doar două zile, ieri şi azi.
Aproape 800 de amenzi aplicate, dintre care mai bine de 500 sunt pentru circulaţia neregulamentară pe drumurile publice, 50 de permise de conducere reţinute şi 9 certificate de înmatriculare retrase, aşa arată bilanţul poliţiştilor clujeni weekendul trecut.
Trei tineri, dintre care doi minori, care ar fi furat din Mănăştur şi Grigorescu nu mai puţin de opt biciclete în două luni, au fost prinşi de poliţişti. Prejudiciul a fost recuperat integral.
Poliţiştii clujeni au organizat controale în Cluj-Napoca, printre vânzători de pepeni, ca să impună respectarea legii.
Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual susţine că, din informaţiile pe care le are, la rectificarea bugetară fondurile MAI ar urma să scadă, în loc să fie majorate şi în acest context îi cere premierului Victor Ponta o analiză atentă pentru a nu declanşa "o ripostă publică".
Mai bine de 300 de amenzi, dintre care jumătate pentru circulaţia ilegală pe drumuri publice, acesta e bilanţul poliţiştilor din Cluj în weekend.
Poliţiştii locali, cunoscuţi înainte sub numele de gardieni publici, cer să aibă acelaşi statut cu angajaţii din SRI sau MAI, adică acela de organe cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale. Cei din Poliţia Română spun că „păzitorii de panseluţe au sărit calul".