Comisia Europeană trebuie să susțină investițiile în tehnologii pentru îmbunătățirea condițiilor de transport al animalelor, a cerut europarlamentarul Daniel Buda, în cadrul unei audieri publice care a avut loc în Comisia de anchetă privind protecția animalelor în timpul transportului.
Europarlamentarul Daniel Buda (PNL, PPE) a reiterat din plenul Legislativului rolul UE în garantarea durabilității fermierilor în contextul noilor obiective climatice, astfel încât aceștia să poată rezista pe piață.
Eurodeputatul Daniel Buda pledează pentru implicarea autorităților locale și regionale în creionarea Acordului de Parteneriat și a Programelor Operaționale în perioada 2021-2027, pe care o consideră ”vitală”.
Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca va participa miercuri, 10 februarie 2021, la un dialog local online pe tema "Noua normalitate în viața orașelor".
Europarlamentarul PNL a transmis un îndemn la unitate la 162 de ani de la Unirea Principatelor Române.
În cadrul ședinței plenare a Parlamentului European, a avut loc o dezbatere comună pe marginea politicilor zonei euro 2020 și cu privire la ocuparea forței de muncă și politicile sociale ale zonei euro 2020.
Europarlamentarul PNL a avut o intervenție telefonică în direct la B1 TV, luni, în cadrul emisiunii „Dosar de politician” unde a vorbit despre începerea noului an școlar.
Europarlamentarul susţine că produsele alimentare importate din afara UE trebuie să respecte aceleaşi standarde ca şi cele produse în interiorul Uniunii Europene.
Rareș Bogdan, liderul delegației eurodeputaților români din grupul PPE, a fost numit membru în Comisia specială privind ingerințele externe în toate procesele democratice din cadrul Uniunii Europene, inclusiv privind dezinformarea.