Nu mai puțin de patru proiecte imobiliare de mari dimensiuni din comuna Baciu au fost prezentate în ședința de urbanism a județului Cluj. Trei dintre acestea sunt în faza obținerii avizului de oportunitate, iar unul la faza de PUZ. Niciunul nu a primit deocamdată avizul favorabil.
Noile proiecte imobiliare își fac din ce în ce mai greu loc pe ordinea de zi a Consiliului Local Florești. De cele mai multe ori sunt respinse dacă ajung până în acest punct. De această dată, la ședința ordinară din luna august, au fost aprobate două noi proiecte de blocuri.
Noile proiecte imobiliare își fac din ce în ce mai greu loc pe ordinea de zi a Consiliului Local Florești. Unele ajung totuși la masa dezbaterii, dar șansele să fie aprobate sunt foarte mici.
Consiliul Local Florești a aprobat, în ședința ordinară de joi, 25 august 2022, construirea de noi proiecte imobiliare în cea mai mare comună din țară.
Trei din cele cinci proiecte imobiliare aflate pe „masa” Consiliului Local Florești în ședința ordinară de marți, 31 mai 2022, au fost aprobate și merg mai departe.
În Florești s-au mai schimbat direcțiile de dezvoltare în ultimul an, administrația Pivariu acceptând cu greu noi proiecte imobiliare în cea mai mare comună din țară.
La fel ca în urmă cu două luni, mai multe proiecte imobiliare, din cea mai mare comună din țară, au primit vot negativ din partea consilierilor locali din Florești.
Mai multe proiecte imobiliare, din cea mai mare comună din țară, au primit vot negativ din partea consilierilor locali din Florești.
Retailerul danez de mobilă și decorațiuni Jysk își va extinde rețeaua în Transilvania, Orăștie, Alba Iulia și Turda fiind primele orașe vizate.