Protest de solidaritate împotriva victimelor din Siria, sâmbătă după-masă la Cluj.
Book-sharing sâmbătă după-masa în piaţa Unirii, într-un protest împotriva legislaţiei care urmăreşte restrângerea pirateriei pe Internet.
Mai bine de zece tineri de la Partidul Conservator au protestat astăzi pe treptele Casei de Cultură a Studenţilor, împotriva solicitării UDMR de înfiinţare a unei linii de predare în limba maghiară la UMF Mureş.
Mai puţin de 10 persoane. Atât numără în acest moment procesul din Piaţa Unirii, împotriva clasei pregătitoare.
Părinţii clujeni vor ieşi în stradă mâine, 7 martie, de la 18, în Piaţa Unirii pentru a protesta împotriva clasei pregătitoare.
Aproximativ 500 de persoane, membrii ai Sindidicatului Cartel Alfa şi ai Blocului Naţional Sindical, vor picheta, miercuri, Prefectura, nemulţumiţi fiind de semnarea de către România a unui nou tratat fiscal cu Uniunea Europeană.
Protestul anti ACTA, programat astăzi, de la ora 14, în Piaţa Unirii a strâns circa 30 de persoane.
Au păzit manifestanţii, dar nu au primit bani pentru orele suplimentare. Este vorba de poliţiştii clujeni care au asigurat măsurile de ordine publică la protestele din ultimele luni. Sindicaliştii susţin că mare parte din orele petrecute în piaţă au fost efectuate peste programul de lucru şi, în mod normal, ar fi trebuit plătite. Oamenii pot spera cel mult la zile libere, în contul orelor suplimentare lucrate.
Protestele clujene iau amploare. Conform unui mesaj publicat pe reţeaua de socializare Facebook, revendicat de "Tinerii Mânioşi", clujenii sunt invitaţi să iasă vineri în stradă pentru o nouă cauză: "Solidaritate cu grecii. Solidaritate împotriva FMI, Troika!"
Recomandări: