Deputatul PNL Ludovic Orban a declarat, astăzi, că a susţinut în şedinţa conducerii partidului faptul că nu i se pare normal ca liberalii şi Crin Antonescu să fie consideraţi ţapi ispăşitori pentru rezultatul referendumului, mai ales că nu PNL a demarat acest demers.
Secretarul general al PSD este urmărit penal în dosarul privind referendumul, anunţă DNA în urmă cu puţine minute.
Începând cu sesiunea parlamentară de toamnă, Uniunea Naţională pentru Progresul României activează ca parte integrantă a Uniunii Social Liberale, anunţă formaţiunea lui Gabriel Oprea, printr-un comunicat.
Preşedintele PSD, Victor Ponta, le-a transmis, astăzi, o scrisoare liderilor PES în care cere organizarea Congresului din septembrie la Bruxelles, lucru justificat de "inabilitatea" oficialilor de la Bucureşti de a explica în plan extern acţiunile politice privind demiterea lui Traian Băsescu.
PSD a solicitat PSE amânarea sau mutarea la Bruxelles a Congresulului PES, pentru ca acest eveniment să nu fie "umbrit" de luptele politice interne, iar decizia transferului la Bruxelles va fi anunţată oficial zilele următoare, a declarat astăzi, Hannes Swoboda, liderul S&D din PE.
Social-democraţii au decis să asigure cvorumul la şedinţa de plen în care va fi citită decizia CCR privind invalidarea referendumului din 29 iulie, potrivit unor surse citate de Realitatea TV. Conform acestora, Victor Ponta ar fi intervenit personal prin sms-uri pentru a-i mobiliza pe membrii PSD.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, astăzi, că PSD a decis să fie solidar cu cei 7,4 milioane de români care au votat la referendum, iar parlamentarii partidului nu vor participa la şedinţa de plen.
Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta se declară convins că va beneficia în continuare de sprijinul partidului dacă USL va câştiga majoritatea absolută la alegerile parlamentare şi va forma din nou Guvernul, arătând în acelaşi timp că PSD va avea un alt lider dacă alegerile sunt pierdute.
Recomandări: