Ministerul Educației a publicat, joi, calendarele olimpiadelor și concursurilor naționale în anul școlar 2024-2025, precum și ale olimpiadelor internaționale.
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a afirmat, într-un interviu acordat Agerpres, că a început să facă o diagnoză ''foarte atentă'' a întregului sistem de învățământ.
Elevii de clasa a VIII-a se pot înscrie, deja, pentru admiterea 2025, la cele cinci colegii militare din țară.
Aproape 7.000 de profesori au participat la un studiu realizat de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, în care au fost rugați, printre altele, să facă propuneri pentru monitorizarea progresului elevilor.
Ministrul Educației, Daniel David, consideră că o interdicție totală a telefoanelor mobile în școală ar putea avea efecte nedorite, mai ales în rândul adolescenților.
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a precizat că de acum înainte se va uita cu mare atenție pe metodologie pentru a vedea dacă sunt îndeplinite anumite criterii.
Ministrul Educației, Daniel David, spune că lupta împotriva consumului de droguri în școli începe cu măsuri directe și critică atât lipsa de acțiune a profesorilor, consilierilor școlari și a autorităților.
Lucrările la hub-ul educațional de peste 100 milioane de euro care se construiește în Cluj, prevăzut cu creșă, grădiniță, școală, bazin olimpic, patinoar și o pădure-parc, ar urma să fie finalizate în primăvara anului 2026.
Elevul de 14 ani, înjunghiat de un coleg de şcoală, a fost operat și este în stare stabilă.