Preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Promovare Turistică, Corina Martin, consideră că festivalurile Untold şi Neversea sunt extrem de profitabile pentru turismul românesc.
Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în primul trimestru din 2017 au însumat peste două milioane, în creştere cu 10,9% faţă de cele din aceeaşi perioadă din 2016, potrivit datelor Institutului Naţional de Statisctică (INS).
Potrivit datelor raportate de Institutul Naţional de Statistică (INS), principalele motive ale sejururilor le-au reprezentat afacerile.
Datele specialiştilor clujeni în statistică arată o creştere a numărului de turişti care au vizitat Clujul în ultimele luni, în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut.
Prima ediție a festivalului Untold, desfășurat în perioada 30 iulie – 2 august, s-a dovedit a fi una de succes, peste 240.000 de festivalieri fiind prezenți la eveniment.
Recomandări: