Universitatea Cluj va juca primul meci de campionat al anului pe terenul unei formații care a luat o opțiune serioasă pentru calificarea în primele șase la finalul sezonului regulat.
Federația a oficializat retragerea din campionat a formației din Turnu Măgurele, iar clasamentul eșalonului secund a fost modificat.
În ciuda îmbolnăvirilor, “studentele” sunt pregătite pentru deplasarea la Sfântu Gheorghe, unde va avea loc turneul din Liga Florilor.
Formația condusă de Costel Enache a evitat cluburile din prima ligă la tragerea la sorți a sferturilor de finală și se va duela cu o rivală din campionat.
Clubul clujean a anuțat rezilierea de comun acord a contractelor celor doi fundași.
Cele patru formații din eșalonul secund calificate în sferturile competiției au reușit o performanță unică în ultimii 39 de ani.
Atacantul nigerian sosit în pauza de iarnă a reușit să înscrie în primul său meci pentru “Șepcile roșii”, în derby-ul de tradiție cu UTA, din Cupa României.
Universitatea Cluj a reușit să se impună în fața formației din Liga 1, scor 2-1, și s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei României.
Trupa lui Costel Enache s-a ridicat la nivelul formației din Liga 1 și chiar a dominat în multe momente, reușind un succes cu 2-1 în fața arădenilor.