Unde se trăiește cel mai bine în România. Clujul e în topul orașelor, dar nu e pe primul loc
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 12:38
- Economie
- Ascultă știrea
| Foto: Primăria Cluj-Napoca - Facebook
DISTRIBUIE
A fost publicat topul „Orașul perfect 2026”, care evaluează calitatea vieții în marile orașe din România.
Studiul, realizat de site-ul Bucureștiul Meu, a analizat 17 municipii, luând în calcul șapte criterii: infrastructura, sistemul medical, calitatea aerului, accesul la natură, activitățile culturale, salariul relativ și indicele financiar, scrie digi24.ro.
Conform clasamentului, Timișoara ocupă prima poziție, urmată de București și Cluj-Napoca.
Orașul perfect 2026
- Timișoara: Oraș cu o economie stabilă și salarii bune, conectat internațional. Dezavantaje: trafic aglomerat și prețuri ridicate la locuințe.
- București: Cele mai mari salarii din țară și o piață a muncii diversificată. Dezavantaje: trafic intens și poluare ridicată.
- Cluj-Napoca: Hub economic și universitar atractiv pentru tineri, cu multe joburi în IT. Dezavantaje: trafic intens și locuințe scumpe.
- Sibiu (locul 4): Infrastructură bună, poziție strategică, acces rapid la natură și salarii decente pentru un oraș mediu. Dezavantaje: piața muncii redusă și creșterea prețurilor la locuințe.
- Oradea (locul 5): Oraș modernizat prin investiții europene, curat și bine organizat. Dezavantaje: piața muncii limitată.
- Târgu Mureș (locul 6): Oraș curat și liniștit, cu un sistem medical relativ bun și cost de trai accesibil. Dezavantaje: puține oportunități economice.
- Brașov (locul 7): Oraș cu peisaje spectaculoase și viață plăcută. Dezavantaje: oportunități economice limitate.
DISTRIBUIE
Comenteaza











