Video Foto Drumul expres DN1 Tureni – A3: A fost turnat primul strat de asfalt

Drumul expres DN1 Tureni – A3: A fost turnat primul strat de asfalt
captura video YouTube - Drum Expres DEx 4 Legãtura A3 - DN 1 loc. Tureni - 30.08.2024 / Raul Pristopan
Drumul expres DN1 Tureni – A3: A fost turnat primul strat de asfalt
Drumul expres DN1 Tureni – A3: A fost turnat primul strat de asfalt
Drumul expres DN1 Tureni – A3: A fost turnat primul strat de asfalt

Drumul Expres de la Tureni care face legătura dintre A3 și DN1 este așteptat cu sufletul la gură de șoferii. A fost turnat primul strat de asfalt. 

Pe drumul expres DN1 Tureni – A3, care va avea o lungime de circa 5 km, plus tot atâția kilometri de bretele, s-a așternut primul strat de asfalt, conform unei filmări realizate în 30 august 2024, de Raul Pristopan

Lucrările ar fi depășit deja procentul de realizare de 50%, iar finalizarea acestui drum expres este prevăzută pentru luna februarie 2025. Lucrările sunt executate de asocierea DIMEX 2000 COMPANY SRL (lider) – AUTOTEHNOROM SRL – OPR ASFALT SRL – OBRAS PUBLICAS Y REGADIOS SA – CON-A OPERATIONS SRL.  Valoarea contractului este de 562.613.495,92 lei fără TVA.

Din filmare se văd mai multe lucrări complexe, care au fost necesare în unele zone, fie că vorbim despre consolidarea unor versanți sau despre introducerea unor piloni pentru stabilizarea pământului, notează turdanews.ro

Lucrări în execuție:
- lucrări de terasamente (săpătură, stabilizare pământ, realizare umplutură cu material granular);
- structură rutieră (așternere fundație balast, așternere balast stabilizat);
- lucrări de consolidare (forare piloți, realizare ziduri de pământ armat, forare ancore, turnare capitel, excavare în jurul piloților);
- execuție podețe (montare prefabricate, betonare, hidroizolații, cofrare cunete);
- realizare drenuri longitudinale sub șanț, betonare șanțuri;
- structuri: 1, 2, 3, 4, 6, 7, 8, 9 (realizare infrastructuri, montare grinzi, montare predale, armare plăci suprabetonare, montaj gabioane, zidărie cunetă);
- relocare DN1 (săpătură pentru aducerea la cotele din proiect, stabilizare teren de fundare);
- relocare rețele de utilități (turnare fundații stâlpi rețea 110kV);
- montare rețea ITS (săpătură, montare tubulatură);
- punct de sprijin: lucrări la cladirea operațională (hidroizolații fundație).

Drumul Expres Cluj Napoca - Autostrada Transilvania va avea o lungime de aproximativ 5 kilometri și va permite legătura mai rapidă cu autostrada A3, prin Tureni. Drumul va include 7 poduri și viaducte, din care cel mai lung va fi cel de la kilometrul 4, peste Valea Racilor, un viaduct cu 6 deschideri și o lungime totală de 258 de metri, din care tablierul are 246 metri.

Alți 10 kilometri reprezintă lungimea bretelelor de la nodurile A3 și DN 1 (bretelele vor avea două benzi). Profilul este de drum expres cu o lățime a benzii de circulație de 3,5 metri, un acostament lat de 2,25 metri și spațiu median de 3 metri lățime unde se montează separatoarele de sens. A doua structură ca lungime este un pasaj peste Drumul Județean 103 Z, pod de încrucișare cu o lungime de 158 metri.

La intersecția cu dintre DN 1 și Drumul expres este prevăzută amenajarea unui nod rutier tip trompetă simplă, având prevăzute bretele de intrare – ieșire cu câte două benzi pe sens pe relațiile Cluj-A3 și A3-Cluj, iar pe relațiile Turda-A3, A3-Turda bretelele vor fi prevăzute cu câte o banda pe sens:
Nod DN 1 – Bretea A3 – Cluj – lungime = 756 m;
Nod DN 1 – Bretea Cluj – A3 – lungime = 833 m;
Nod DN 1 – Bretea A3 – Turda – lungime = 548 m;
Nod DN 1 – Bretea Turda – A3 – lungime = 612 m.

Valoarea contractului se ridică la suma de 562.613.495,92 lei fără TVA, iar durata totală de execuție a lucrărilor este de 18 luni.

Noua conexiune cu Autostrada Transilvania va contribui la diminuarea traficului pe ruta Baciu – Cluj-Napoca – Bulevardul Muncii – Apahida, cât și pe cel dintre Gilău și Cluj-Napoca.

Comenteaza