Procurorul general Augustin Lazăr a adresat, luni, o invitaţie şefilor de parchete de pe lângă curţile de apel, precum şi celorlalţi procurori cu experienţă managerială să participe la selecţia organizată de Ministerul Justiţiei pentru conducerea DNA.
Veniturile estimate a fi încasate la Fondul pentru Mediu în anul 2018 se ridică la aproape 1,121 miliarde de lei, mai mult decât dublu faţă de cuantumul anunţat la începutul anului, respectiv 406,242 milioane lei, reiese din Nota de fundamentare a proiectului de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al instituţiei, publicat spre consultare pe site-ul Ministerului Mediului.
CFR Cluj a învins, sâmbătă seara, cu 2-1, pe Concordia Chiajna, în etapa a treia a Ligii I.
Comisia Europeană anunță că, aproximativ 200 de milioane de euro din fondul de coeziune, vor fi investite în construcţia unei autostrăzi în estul Ungariei.
Muzicieni din Mexic, Chile, SUA, România şi Ungaria vor susţine 16 concerte în şură şi în biserica din satul clujean Mera.
Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca a aprobat, în şedinţa de miercuri, proiectul care viza majorarea prețului gigacaloriei.
Campania "Fără Penali în funcţii publice" a strâns până în prezent 450.000 de semnături şi va continua în următoarele două săptămâni cu o caravană care va parcurge 12 judeţe pentru atingerea ţintei de 500.000 de semnături.
O echipă de ingineri din Statele Unite ale Americii a dezvoltat o ''piele'' electronică ce permite utilizatorilor de proteze pentru mâini să se bucure de simţul atingerii chiar dacă nu au una sau ambele membre superioare.
Componentele echipei de handbal feminin a României ţintesc cea mai preţioasă medalie la Campionatul Mondial universitar ediţia 2018, care va avea loc în oraşul croat Rijeka, după argintul cucerit în urmă cu doi ani.