Filmele erotice, horror, de o violenţă extremă şi programele sponsorizate de producătorii de băuturi spirtoase vor putea fi difuzate pe posturile TV numai de la ora 01.00 (faţă de ora 24.00 în prezent) până la ora 06.00, potrivit unei prevederi dintr-un proiect de Decizie, adoptată marţi de CNA.
Fostul şef de stat Ion Iliescu a declarat, marţi, că arborarea steagului secuiesc nu trebuie să provoace românilor mari emoţii, el arătând că dacă secuii şi-au făcut steag, atunci "să fie sănătoşi", şi că românii nu au făcut din acest fapt o problemă, ci au căutat să găsescă soluţia raţională.
Deputatul PDL Elena Udrea a declarat, marţi, că este posibil să apară şi o a patra candidatură pentru preşedinţia PDL, toate fiind binevenite şi a arătat că ar putea ca unii aleşi locali care votează cu un anume candidat să nu fie lăsaţi să participe la Convenţie sau să fie excluşi din partid.
România poate conta în continuare pe sprijinul Danemarcei în ceea ce priveşte integrarea în spaţiul Schengen, a declarat, marţi, prim-ministrul danez, Helle Thorning-Schmidt, la finalul discuţiei cu premierul Victor Ponta.
Televiziunile nu vor mai putea difuza imagini cu bătăi între minori, în şcoli, şi nu vor mai putea comunica adresa paginii de internet pe care sunt postate asemenea imagini, potrivit unei prevederi a unui proiect de Decizie de modificare şi completare a Codului audiovizualului, adoptată de CNA.
Locurile judecătorilor Cristi Danileţ şi Alina Ghica în Consiliul Superior al Magistraturii vor fi preluate interimar de următorii clasaţi la alegerile pentru ocuparea unui loc în CSM din partea judecătoriilor şi, respectiv, a curţilor de apel.
Premierul Victor Ponta a transmis, luni, o scrisoare către beneficiarii contractelor de finantare aferente POSDRU, în care anunţă că autoritatea de management a achitat, joi şi vineri, peste 900 cereri de rambursare şi că în martie vor fi verificate şi plătite toate cererile aflate în întârziere.
Judecătorul Adrian Bordea a fost ales, marţi, în funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii cu 16 voturi "pentru" şi o abţinere.
Gigantul în domeniul mobilierului Ikea, care vinde şi specialităţi culinare suedeze, a anunţat marţi că a extins retragerea chiftelelor de carne la ţări din Asia şi Caraibi, numărul ţărilor vizate ajungând la 24, relatează AFP.