Oaza de relaxare aparține de localitatea Negreni și este amplasată într-o zonă liniștită, dar care oferă peisaje superbe și toate condițiile pentru o vacanță de neuitat.
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a înregistrat, miercuri dimineaţa, o plângere la DNA împotriva ministrului Sănătăţii, Alexandru Rafila, transmite Uniunea Salvaţi România.
Eurodeputatul clujean consideră că cel mai important aspect în această problemă este ca, prin decizia luată de coaliția de guvernare, populația să nu își piardă puterea de cumpărare a bunurilor de larg consum.
La 8 Noiembrie 1892 se înființau Uzinele de Apă și Canalizare ale orașului Cluj, prima formă instituționalizată a alimentării cu apă și a serviciului de canalizare a ceea ce azi este operatorul regional Compania de Apă Someș S.A.
Consiliul Județean Cluj continuă execuția lucrărilor care au ca obiect asigurarea scurgerii și evacuării apelor de suprafață pe mai multe drumuri județene.
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, susține că aproximativ 60% din beneficiarii sistemului de sănătate clujean nu sunt din județ, iar acesta ar fi unul dintre motivele pentru care apar probleme și lipsuri în spitalele actuale.
Europarlamentarul Daniel Buda susține că obiectivul coaliției de guvernare este de a lua măsurile care să permită cetățenilor și firmelor să treacă peste această iarnă.
Perioada de depunere a candidaturilor pentru construirea singurului Centru de Transplant Multiorgan din România și din sud-estul Europei s-a încheiat luni, 7 noiembrie 2022.
După finalizarea primelor zece treceri de pietoni suprailuminate în vara acestui an, continuă investițiile în creșterea siguranței locuitorilor, a anunțat primarul din Florești, Bogdan Pivariu.