Tribunalul a dat un nou termen în litigiul dintre societate şi primărie, pentru ca ambele părţi să găsească o soluţie de realizare a ansamblului de locuinţe din Borhanci.
Cei patru monştri sacri, Metallica, Megadeth, Slayer şi Anthrax, au debarcat în capitală pentru cel mai mare turneu mondial al tuturor timpurilor.
Aproximativ 7.000 de absolvenţi ai claselor a XII-a susţin începând de astăzi şi până vineri probele scrise ale examenului de bacalaureat.
Accident de circulaţie sâmbătă în Cluj-Napoca, din cauza ploii. Un autoturism Aro a derapat, a trecut pe contrasens şi s-a izbit de un autobuz.
Accident de circulaţie vineri după-masa în Mănăştur. Şoferul unui scuter a fost grav rănit.
Olanda va juca de la ora 17 cu Slovacia, iar Brazilia va întâlni de la ora 21.30 Chile, în optimile de finală ale Mondialului din africa de Sud. Învingătoarele celor două partide se vor întâlni în sferturi.
Argentinienii au câştigat cu scorul de 3-1 meciul de ieri seară cu Mexic şi vor juca în sferturile de finală cu Germania, care a învins şiea ieri Anglia.
Volumul „Trandafiri cu parfum”, scrisă de Şetfan Wagner, va fi lansată joi, în sala Ioan Muşlea a Bibliotecii Central Universitare din Cluj-Napoca. Cartea prezintă atât detalii despre cum pot fi clasificaţi şi crescuţi trandafirii, dar şi despre parfumul rozelor, fiind prezentate în acest sens peste o sută de soiuri.
Fostul preşedinte al filialei Transilvania a Ordinului Arhitecţilor din România (OAR), Şerban Ţigănaş (foto), este noul preşedinte al OAR.