ANAF va prelua un debit restant, în cuantum de 119 milioane lei, pe care CFR SA îl înregistrează la AVAS, iar ulterior CFR Marfă va prelua o datorie de 605,9 milioane lei pe care CFR SA o are la ANAF, scăzută din sumele datorate de transportatorul de marfă administratorului reţelei feroviare.
Papa Francisc a amintit într-un mesaj de condoleanţe despre angajamentul fostului premier britanic Margaret Thatcher în favoarea "promovării libertăţii în cadrul familiei naţiunilor", relatează AFP.
Premierul Victor Ponta şi-a prezentat din nou intenţia de a introduce o taxă de solidaritate pentru bugetarii care câştigă peste 1.000 euro lunar, avansând însă de această dată un cuantum a taxei de 10%, nu de 16% ca în declaraţiile publice din ultimul an.
Liderul PNL Crin Antonescu a declarat, luni, că un candidat la Preşedinţie care depinde de cineva pentru a ajunge şef al statului, de un terţ care să spună dacă să ajungă sau nu în funcţie, este "o marionetă" şi nu are ce căuta la Cotroceni, menţionând că nu vrea să fie un preşedinte "tolerat".
Guvernul a încheiat discuţiile cu specialiştii Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) asupra proiectului de lege privind despăgubirile pentru imobile naţionalizate şi va decide, în şedinţa de miercuri, începerea procedurilor pentru angajarea răspunderii în Parlament, potrivit premierului Ponta.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că, dacă este vorba ca reprezentanţii USL, respectiv premierul Victor Ponta, să arate în străinătate că sunt "prieteni" cu Traian Băsescu, şi nu duşmani, atunci ar fi trebuit lăsat Emil Boc, deoarece "originalul e întotdeauna preferabil copiei".
Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a declarat din nou că intenţionează să îl sprijine pe Crin Antonescu pentru funcţia de preşedinte, dar că se va "ascunde" dacă sondajele ar arăta că îi afectează acestuia campania, adăugând însă în acelaşi timp că "fără PSD nu câştigă nimeni prezidenţialele".
Serbia a anunţat luni că nu va semna acordul propus de Uniunea Europeană în vederea normalizării relaţiilor cu Kosovo, cerând reluarea negocierilor sub egida UE, relatează AFP.
Ministerul de Externe atenţionează că, potrivit informaţiilor primite de la autorităţile bulgare, începând din 8 aprilie se interzice circulaţia TIR-urilor şi a camioanelor de peste 10 tone pe podul Giurgiu - Ruse, pe ambele sensuri, până la remedierea unor defecţiuni apărute în structura podului.