Restaurantele din Cluj au fost obligate să se reinventeze. Ai la dispoziţie doar două ore ca să iei masa într-un iglu din Cluj.
Până în momentul de față, 193.573 angajaţi din sistemul de învăţământ își doresc să se imunizeze. Procentul e mai mare în sistemul de învățământ universitar.
Numărul total de doze de vaccin împotriva COVID-19 Pfizer BioNTech, începând cu data de 27 decembrie 2020, a ajuns la 721.184. Au fost vaccinate 598.135 persoane, din care 475.086 sunt persoane vaccinate cu o doză.
Reprezentanţii Patriarhiei şi-au exprimat compasiunea faţă de familia copilului decedat şi au cerut Arhiepiscopiei Sucevei urgentarea anchetei.
Deputaţii PSD au venit, luni, la Parlament cu pancarte negre, pe care scrie cu alb „Voiculescu, demisia”, considerându-l responsabil pe ministrul Sănătății de gestionarea situaţiei după incendiul de la Institutul „Matei Balş”.
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, îl critică pe premierul Florin Cîţu, pentru că a spus, în ziua tragediei de la „Matei Balş” că 95% din banii din sănătate merg pe salarii şi sporuri.
„La Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului „Sfântul Pantelimon” din Bucureşti, în această seară, în jurul orei 20.15, un tub de neon dintr-un salon s-a ars cu o degajare minoră de fum fără flacără.
Un nou studiu publicat în Proceedings of the Royal Society dezvăluie că vorbirea îndelungată poate fi la fel de periculoasă ca tuşitul lângă o altă persoană, deoarece micro-particulele expulzate din gură rămân în ae
În contextul campaniei de vaccinare, rezervările de vacanţe pe litoralul românesc s-au dublat în ianuarie faţă de noiembrie.