Descoperire macabră făcută de un hoţ care intrase prin efracţie într-o casă din Ploieşti.
Luni, 23 iulie, este ultima zi în care procurorii îşi pot depune candidatura pentru funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat duminică, pentru MEDIAFAX, că până în acest moment nu a primit nicio candidatură pentru ocuparea postului de şef al DNA, însă este convins că luni, ultima zi de înscrieri, vor
Mai multe echipaje de scafandri caută un bărbat din Cluj-Napoca, pe lacul de acumulare Fântânele-Beliş, judeţul Cluj, după ce acesta ar fi căzut, sâmbătă seara, dintr-o barcă, surse judiciare susţinând că este vorba desp
Un mesaj cu conţinut obscen la adresa PSD a fost scris de doi protestatari din Cluj-Napoca pe un deal situat la 40 de kilometri de municipiu, cu litere pe o lăţime de 60 de metri, să poată fi citit din avion, proprietarul terenului anunţând c
Întâlnirea din Modrogan între Vasile Blaga şi aripa ex-PDL a amplificat tensiunile între foştii pedelişti şi vechii liberali, surse politice spunând pentru MEDIAFAX, că susţinerea lui Ludovic Orban la şefia PNL e tempo
Ministerul Apărării de la Lisabona a anunţat că intenţionează să vândă României alte cinci avioane multirol de tip F-16, urmând ca acestea să fie înlocuite cu alte aeronave cumpărate din SUA şi modernizate în Portu
Nouă români din zece sunt de părere că tehnologia le simplifică viaţa, iar la nivel european, opt din zece cetăţeni, cred cu convingere că tehnologia le uşurează viaţa, iar cinci din zece europeni cred că tehnologia ajută la economisire
Şapte persoane, între care doi copii, au fost rănite, sâmbătă, în urma unui accident în care au fost implicate două autoturisme, pe DN 7, în localitatea Veţel, judeţul Hunedoara. Circulaţia rutieră este oprită pe am