Marcel Iureş: “Mi-ar plăcea să experimentez moartea, dar să rămân viu”
- Scris de Adnana Mocian
- 01 Oct 2014, 16:31
- Cultură
- Ascultă știrea
Generaţiile mai vechi îl ştiu din rolurile remarcabile de pe scenele marilor teatre din România şi din filmele dinainte de '89, iar tânăra generaţie îl ştie din serialul de succes "În derivă". Iureş are o impresionantă şi multipremiată carieră actoricească, apreciată atât la noi, cât şi în străinătate, despre care a vorbit şi cu noi.
Aţi jucat o perioadă de câţiva ani la Teatrul Naţional din Cluj-Napoca, după care v-aţi întors la Bucureşti. Cum vedeţi diferenţa între cele două teatre?
Sunt diferenţe de ritm, de politici, de nivel de importanţă pe care şi-l dă fiecare. În Bucureşti toată lumea e răsfăţată, că e Bucureşti şi are figura asta de teatru central, se întâmplă în capitală. Dar, după capul meu aşa, se întâmplă de foarte multe ori lucruri mai importante aici, sau la Iaşi, la Focşani, oriunde vreţi, decât ce se întâmplă la Bucureşti.
De-a lungul carierei aţi jucat pe scenele numeroaselor teatre, aţi făcut şi film, aţi lucrat şi în străinătate, aţi dublat voci. Cu ce v-ar plăcea să experimentaţi?
Cred că moartea se poate experimenta. Mi-ar plăcea să experimentez, dar să rămân viu. Nu am o agendă să fac aia, peste doi ani să termin aia, să mă apuc de altceva. Nu aş putea spune chiar că mă las dus de val, că la mine valurile sunt mai mici acum. Când eşti tânăr toate valurile sunt mari şi ajung până la piept, dar, mulţumesc lui Dumnezeu, fac ceea ce-mi place sau ceea ce mi se potriveşte, ceea ce e un mare lux în ziua de azi. Spun că e lux pentru că foarte mulţi actori din România aleargă săracii să trăiască. Atunci, dacă joci bine şi eşti bun, te cheamă lumea şi îţi dă parale, deci ai ce mânca. Nu eşti bun, nu ai nicio şansă aici.
Nu aţi ales întotdeauna rolurile cele mai mari înaintea celor mai mici, iar la un moment dat chiar aţi refuzat să jucaţi pe scena din Londra.
E mult spus am refuzat. Nu s-a legat, e adevărat, plus că e şi un mare efort. Interesul din partea mea a fost mic, dar în acelaşi timp aveam filme de făcut. Pentru mine nu a însemnat o pierdere faptul că nu am jucat pe scena din Londra. Nu judec aşa. Face foarte bine la CV am înţeles, dar eu am un CV bunicel la mine în ţară. Într-adevăr, e o experienţă interesantă să gândeşti într-o altă limbă, să creezi într-o altă limbă, să exişti cât ţine spectacolul în limba respectivă, dar asta a fost.
Aţi regretat vreodata că aţi refuzat un rol?
Cred că m-am apărat oarecum, m-a apărat viaţa, regizorii, m-au apărat prietenii mei, firea mea, de roluri pe care să trebuiască să le refuz. Am jucat în termen de bun simţ orice rol.
Majoritatea rolurilor îşi lasă amprenta pe actor şi rămâne imprimat în el mai mult sau mai puţin şi după încheierea piesei de teatru sau a filmului. Care este rolul care şi-a lăsat cel mai tare amprenta asupra lui Marcel Iureş?
Ultimele roluri care au şi semănat, oarecum, cu viaţa mea. Vorbesc de ce am făcut la Teatrul ACT. „Creatorul de teatru", de exemplu, care era cam ca mine sau, mă rog, am vrut eu să semene cu mine. Şi acum joc roluri care seamănă cu mine ca om, ca locul de unde vin. De om care a trăit la ţară. Şi psihologia după care mă ghidez sau care rezultă din viaţa mea e undeva pe-acolo cu personajele pe care le interpretez.
Mulţi regizori din Europa văd scena filmului românesc ca fiind într-o continuă ascensiune de câţiva ani încoace. Cum stăm cu teatrul la nivel european?
Teatrul românesc face treaba asta dinainte de a fi făcut-o filmul. Aproape că am colonizat marile culturi teatrale cu regizori, cu muzicieni, cu scenografi, începând de la Andrei Şerban dinainte de revoluţia din `89 şi până acum. Sunt nume ale teatrului românesc de mare referinţă în Occident.
Care au fost modelele dvs atunci când eraţi la început de drum actoricesc, având în vedere că trăiaţi în perioada comunistă şi că nu aveaţi acces la informaţia şi la modelele de afară?
Marii actori cu care am crescut şi care m-au crescut. Sunt oameni uriaşi, începând de la cei din Bulandra, din Nottara, George Constantin, Marin Moraru care mi-a fost şi maestru profesor. Oameni valoroşi şi extrem de culţi. Îi puteţi pune pe toţi pe lista aia, că toţi au fost modele şi mi-au dat ceva. M-am dezvoltat datorită lor.
Cum credeţi că ar fi evoluat teatrul românesc, şi odată cu el şi cariera dvs, dacă nu aţi fi trăit în comunism?
Dacă mă întrebaţi acum 40 de ani sau 30 de ani, era altul răspunsul. Dacă vă uitaţi cu atenţie, perioada de mare travaliu şi de construcţie profundă a teatrului românesc s-a întâmplat în perioada comunismului. Numiţi cum vreţi ţara din vremea aceea, un lagăr de concentrare, o închisoare. Sunt multe metafore, se pot pune multe cuvinte grele în dreptul comunismului. Eu nu sunt un nostalgic şi nu regret nimic din ce am făcut şi din ce am suferit pentru că sunt lucruri care-ţi sunt date să le trăieşti, dar toată presiunea aia, într-un mod miraculos, ne-a obligat la un tip de efort şi de concentrare exclusiv pe meserie. E ca medicina românească - se raportează tot timpul la medicina de front. În momentele alea se gândea fără să se ajute de aparate de luat pulsul, RMN. O făceau din eroism, din nevoie, din talent. Cam aşa s-a întâmplat şi cu teatrul românesc.
Nu se face mai uşor carieră acum?
Am mari dubii la cuvântul „carieră" în teatru. Ştiu, e pe buzele tuturor. Nu ştiu în ce se măsoară cuvântul ăsta, ce vrea să zică el. Unii folosesc, se pare, mai convenabil sintagma „arta lor". Sunt destui de puţini cei care într-adevăr au dreptul să spună asta. Şi am dubii că fac parte dintre ei, mai ales că este o meserie care se joacă până în minutul 90. Când tragi cu ochiul la posteritate eşti cam pierdut. Totul e o aproximaţie, e o inspiraţie, iar când începi să pui graficele astea de eficienţă, te ia râsul pentru că nu se potriveşte. Sunt atâţi regizori şi actori care, pur şi simplu, nu sunt inspiraţi. Sau poate că e o alegere greşită a unui teatru sau oamenii o fac din alt motiv decât bucuria, dorinţa, pasiunea de a se exprima, de a fi altceva decât sunt ei. Sunt foarte multe cazuri. Altădată făceam treabă pe două sandviciuri şi un vin adus de acasă. Eu v-am dat extremele. Undeva e adevărul, între extreme.
Companie selectă: Banderas, Pitt, Willis, Cruise
La cei 63 de ani ai săi, Marcel Iureş a ajuns unul dintre cei mai importanţi actori români, răsplătit de trei ori de UNITER cu premiul pentru cel mai bun actor şi nominalizat la Manchester și Manchester Evening Awards. Pe lângă rolurile mari de pe scenele teatrului, a jucat în peste 40 de filme, atât în ţară, cât şi în străinătate. Printre acestea se numără "Misiune imposibilă", "Piraţii din Caraibe" sau "Interviu cu un vampir", în care a avut roluri secundare. A jucat alături de Bruce Willis, Tom Cruise, Brad Pitt, Johnny Depp, dar le-a dat replica şi actorilor Morgan Freeman sau Antonio Banderas.
