Ministrul Culturii, Daniel Barbu, a declara la Timişoara, că sprijină candidatura municipiului la titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2021 şi va face lobby pentru ca dosarul de candidatură al oraşului să fie de nerefuzat.
Consilierii locali din Cluj-Napoca au aprobat, ieri, alocarea a 450.000 de lei pentru Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) şi 150.000 de lei pentru Festivalul Peninsula, care vor avea loc în vară.
Vernisajul expoziţiei "Desene – gânduri – vise – Cita", realizată de cunoscuta scenografă Carmencita Brojboiu de la Teatrul Maghiar din Cluj, va avea loc miercuri, 20 martie, ora 16.30, la Institutul şi Muzeul Naţional de Teatru din Budapesta. În deschidere va vorbi Visky András, directorul adjunct artistic al Teatrului Maghiar de Stat Cluj.
În 1957, a încetat din viaţă sculptorul Constantin Brâncuşi (n. 1876)
Cunoscutul istoric Lucian Boia îşi lansează mâine la Cluj cel mai recent volum, "Eugen Brote. Destinul frânt al unui luptător național". La eveniment va fi prezent şi Gabriiel Liiceanu, directorul editurii Humanitas, unde a apărut cartea.
Castelul Banffy de la Bonţida va găzdui în 3-5 aprilie activităţi pentru elevi şi profesorii acestora, din cadrul proiectului "Şcoala altfel".
Desemnarea cardinalului Jorge Bergoglio drept urmaş al Papei Benedict al 16-lea este privită cu bucurie de reprezentanţii bisericilor catolice din Cluj. Aceştia văd în noul suveran pontif un om simplu, apropiat de popor, dar capabil să facă faţă provocărilor şi să conducă biserica pe drumul viitorului.
Un eveniment dedicat portretului de film al lui Aron Dimeny, actor al Teatrului Maghiar de Stat Cluj (TMSC) va fi organizat joi, 21 martie, de la ora 20, în sala studio a instituţiei. Programul TMSC din intervalul 18-24 martie include alte trei spectacole şi două reprezentaţii ale unui spectacol invitat din străinătate.
Aceasta este prima declaraţie publică a Papei Francisc de miercuri seară de la balconul central al bazilicii Sfântul Petru, făcută după alegerea sa, transmite AFP.