Salarii de peste 1.000 de euro pentru dispecerii de transport. Aceștia sunt foarte căutați la Cluj
- Scris de Ziua de Cluj
- 14 Noi 2022, 10:49
- Economie
- Ascultă știrea
Un dispecer de transport câștigă lunar între 600 și 1.100 de euro. Actualmente sunt 260 de posturi libere pentru această poziție, potrivit unei platforme de recrutare online.
Un angajat pe poziţia de dispecer în transport are un salariu care variază, în medie, între 600 şi 1.100 de euro net pe lună, după cum arată datele de la platforma de recrutare online BestJobs.
Dispecerii de transport, printre cei mai căutați la Cluj
Un dispecer de transport este persoana responsabilă de crearea şi optimizarea rutelor de transport pentru şoferii profesionişti, contribuind astfel la asigurarea faptului că bunurile şi produsele sunt livrate la timp şi la destinaţia corectă. Prin specificul activităţii, poziţia necesită în primul rând studii superioare finalizate în domeniul transporturi sau economic, care să fie completate de cunoştinţe de operare pachet Microsoft Office, abilităţi de comunicare, organizare şi planificare, pentru gestionarea eficientă a timpului şi pentru prioritizarea activităţilor. În plus, companiile care recrutează în acest moment pentru astfel de poziţii caută specialişti care au cunoştinţe de limba engleză nivel mediu. Pentru această poziţie, oferta salarială medie este cuprinsă în intervalul 600 - 1.100 euro pe lună, iar majoritatea poziţiilor deschise sunt deshise în Cluj, Ilfov, Sibiu şi Bucureşti” - Ana Vişian, marketing manager, BestJobs, potrivit ZF.
Printre cel mai des întâlnite beneficii extrasalariale şi bonusuri specifice oferite pentru acest tip de loc de muncă sunt: tichete de masă, prime de sărbători, bonus anual, asigurare medicală clinică privată.
În prezent, 260 de posturi vacante pentru poziţia de dispecer transport sunt disponibile pe platforma BestJobs dintr-un total de 40.000 de anunţuri de angajare active.