Ales local, acuzat de conflict de interese administrativ. A alocat bani clubului sportiv pe care îl fondase

Ales local, acuzat de conflict de interese administrativ. A alocat bani clubului sportiv pe care îl fondase
Un ales local din judeţul Cluj a fost găsit de Agenţia Naţională de Integritate (ANI) în conflict de interese administrativ.

Traian Ovidiu Buiga, membru al Consiliului Local al comunei Apahida, ar fi participat la deliberarea și adoptarea unei hotărâri privind acordarea unui sprijin financiar Clubului Sportiv Someşul 2010 din localitate, semnând şi raportul de avizare a proiectului de hotărâre. 

Conform inspectorilor ANI, Buiga s-a aflat în conflict de interese administrativ întrucât era, alături de soţia sa, membru fondator al respectivului club, în cadrul căruia deţinea şi funcţia de preşedinte, în timp ce soţia sa o avea pe cea de secretar. 

"În perioada exercitării mandatului de consilier local, a participat la deliberarea și adoptarea Hotărârii Consiliului local Apahida din data de 31 ianuarie 2013, privind acordarea unui sprijin financiar Clubului Sportiv Someșul 2010 Apahida (club sportiv în cadrul căruia deține calitatea de membru fondator și funcția de președinte, iar soția acestuia deține calitatea de membru fondator și funcția de secretar), semnând de asemenea și raportul de avizare al proiectului de hotărâre privind acordarea unui sprijin clubului sportiv", se arată în comunicatul ANI. 

În acest fel, Buiga a încălcat dispozițiile art. 46, alin. (1) și (2) din legea nr. 215/2011, potrivit căruia „nu poate lua parte la deliberare şi la adoptarea hotărârilor consilierul local care, fie personal, fie prin soţ, soţie, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local. (Hotărârile adoptate de consiliul local cu încălcarea dispoziţiilor alin. (1) sunt nule de drept. Nulitatea se constată de către instanţa de contencios administrativ. Acţiunea poate fi introdusă de orice persoană interesată". 

De asemenea, el a încălcat dispozițiile art. 75, lit. a), potrivit căruia „aleşii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorităţii publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru: soţ, soţie, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv".

Nu în ultimul rând, inspectorii ANI susţin că Buiga a încălcat şi dispoziţiile art. 77, alin. (1) și (2) din Legea nr. 393/2004, potrivit căruia „consilierii judeţeni şi consilierii locali nu pot lua parte la deliberarea şi adoptarea de hotărâri dacă au un interes personal în problema supusă dezbaterii. În situaţiile prevăzute la alin. (1), consilierii locali şi consilierii judeţeni sunt obligaţi să anunţe, la începutul dezbaterilor, interesul personal pe care îl au în problema respectivă".

În cadrul aceluiaşi comunicat ANI informează că a constatat starea de incompatibilitate, precum și existența conflictului de interese de natură administrativă, în cazul a zece aleși locali, dintre care trei primari, doi viceprimari și cinci consilieri locali. 

ANI precizează că persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază, cum este cele de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.

Comenteaza