Duminică seara, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au fost sesizați de un bărbat din comuna Dumitra cu privire la faptul că a găsit un aparat de zbor de mici dimensiuni, fără pilot, tip aeromodel în apropierea locuinței.
Vicepreşedintele Statelor Unite ale Americii, Kamala Harris, ajunge vineri la Bucureşti în prima sa vizită în România de la preluarea mandatului.
Crima din Arad din toamna anului trecut a îngrozit o ţară întreagă. Un bărbat de 23 de ani, drogat fiind, a ucis fetiţa de patru ani a concubinei sale, iar apoi a incendiat cadavrul lângă un cimitir din municipiul Arad.
Într-un interviu acordat postului RFI, scriitorul Andrei Pleșu avertizează că „Vladmir Putin nu poate fi oprit din afara Rusiei”. Acesta afirmă că am intrat într-o nouă pandemie de prăbușire planetară a IQ-ului, „o pandemie a prostiei”.
Patru elicoptere deţinute de Garda Naţională a Ucrainei au aterizat marți pe Aeroportul Internaţional din Iaşi, iar aparatele de zbor s-au oprit pentru realimentare, potrivit Bzi. Ce a transmis MApN despre aprobările diplomatice de survol cu destinația finală Ghimbav, județul Brașov.
Fără a pomeni numele lui Kiril sau al lui Putin, mesajul purtătorului de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, postat pe pagina sa de Instagram, poate fi ”decodificat” prin alăturarea fotografiei în care apar cei doi, scrie g4media.ro.
Administraţia lui Vladimir Putin a avertizat, duminică, statele vecine cu Ucraina, în special România, să nu permită staţionarea avioanelor militare ucrainene sau utilizarea acestora în conflictul cu Rusia, în caz contrar ar c
Un avion MiG 21 LanceR s-a prăbușit miercuri seara în județul Constanța. Elicopterul plecat în misiunea de salvare s-a prăbușit şi acesta. Toţi membri aeronavelor prăbuşite au murit.
Un taximetrist care a încercat să negocieze tariful cu trei refugiaţi ucraineni a fost amendat cu 10.000 de lei, informează Poliţia Locală a Capitalei. Lampa de pe taximetru fusese scoasă, iar aparatul de taxat nu fusese pus în funcţiun