Calcule pentru trimiterea PSD în opoziţie, la Cluj

Calcule pentru trimiterea PSD în opoziţie, la Cluj
După ce au pierdut ruşinos alegerile de duminică, PNL şi PDL pun la cale scoaterea PSD pe linie moartă în administraţia locală. Singura piedică în calea realizării acestui plan pare a fi aroganţa cu care democrat-liberalii, atât în Consiliul Judeţean, cât, mai cu seamă, în Consiliul Local, îşi tratează foştii şi posibil viitorii aliaţi.

Au pierdut ruşinos duminică, mai ales în municipiul Cluj-Napoca, după care au primit o lovitură în moalele capului, trezindu-se cu liderul organizaţiei şi preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) arestat preventiv 30 de zile fiind suspectat de acte de corupţie. Cu toate acestea, liberalii clujeni nu se declară doborâţi, dimpotrivă, mizând pe negocierile duse la Bucureşti cu PDL, ei fac deja calcule de reconfigurare a majorităţilor în Consiliul Local (CL) şi în cel Judeţean. Astfel, dacă în deliberativul municipal se văd trecând din opoziţie la putere, la nivelul instituţiei care coordonează judeţul pregătesc trimiterea proaspeţilor câştigători ai alegerilor europene în opoziţie.

Consilierul local Ioan Bâldea, admite că alierea PNL cu PDL n-ar face decât să întărească majoritatea destul de fragilă pe care au au deja democrat-liberalii împreună cu UDMR. "Nu pot să mă pronunţ în momentul de faţă, nu ştiu dacă chiar va fi vorba de o fuziune între PNL şi PDL. Ştiu că s-au demarat negocierile privind o fuziune între cele două grupări, însă nu ştiu dacă se va şi realiza sau se va fi vorba de o alianţă între cele două. CL nu va fi afectat de o schimbare a majorităţii, mulţi dintre cei de aici sunt implicaţi în aceleaşi proiecte, iar majoritatea nu va fi afectată de prezenţa noastră, mă îndoiesc că Boc (primarul Emil Boc - n.red.) ne va da o funcţie de viceprimar. O schimbare a majorităţii ar afecta mult mai mult pe cei din CJ, unde orice modificare a majorităţii afectează tot ceea ce înseamnă comună, oraş, judeţ", a spus Bâldea.

Liderului grupului PDL din CL, fostul viceprimar Radu Moisin, pare să-i miroasă urât o reapropiere de liberali, cărora le transmite că, dacă se vor alătura majorităţii deja existente în CL, vor fi trataţi ca parteneri de mâna a doua, deşi voturile PNL ar asigura majoritatea calificată necesară hotărârilor care implică probleme de patrimoniu, majoritate pe care, în acest moment, PDL şi UDMR nu o au. ""Mi-este greu să mă pronunţ în acest moment, va fi greu în orice caz să se ajungă la o asemenea soluţie, mai ales că la Cluj, ca partide, am fost foarte mult timp în adversitate. Dar sigur, dacă şi PDL-ul şi PNL-ul, şi mă refer acuma la unii lideri, vor învăţa să renunţe la orgolii, vom putea ajunge la o colaborare strânsă. Din punctul meu de vedere, singura variantă de fuziune ar trebui să fie între toate partidele de dreapta, nu sunt de acord cu fuziuni parţiale, dacă s-ar ajunge la o fuziune aş fi de acord doar dacă ar îngloba pe lângă PNL şi PMP, Forţa Civică, PNŢCD. Tot ceea ce înseamnă dreapta ar trebui să fie într-un singur partid şi există un precedent în Europa, aşa s-a întâmplat în Franţa cu formarea partidului UMP, care iată, de peste 15 ani, este singura forţă politică de dreapta. La nivelul municipiului Cluj-Napoca, cel mai important lucru pentru noi, PDL, este servirea cetăţenilor. Dacă cei de la PNL vor veni ca o forţă suplimentară sunt bine veniţi, dar coloana comunităţii locale 2012-2016 este reprezentată de PDL şi UDMR", a comentat Moisin.

În schimb, liderul grupului PSD din CL, Claudia Anastase, preferă să trateze cu calm o eventuală rămânere a social-democraţilor drept unică forţă de opoziţie în administraţia municipală. "PSD-ul va proceda cu eleganţa şi cu preţuirea pe care a arătat-o pentru cetăţeni şi se va adapta acelei situaţii, neignorând până la urmă mandatul pe care cetăţenii i l-au dat partidului nostru", a spus Anastase.

La nivelul CJ, însă, o aliere a liberalilor cu democrat-liberalii ar provoca modificări substanţiale, începând cu trecerea forţată a PSD în opoziţie şi meregând chiar până la înlocuirea vicepreşedintelui social-democrat al CJ, Ioan Oleleu cu un reprezentant al noii majorităţi. "Dacă la Bucureşti se va ajunge la o înţeleger cu PDL este foarte probabil ca acelaşi lucru să se întâmple şi la nivelul CJ şi, atenţie, după ce prefectul va emite ordinul de suspendare din funcţia de preşedinte a lui Horea Uioreanu, înainte de a alege în plen un preşedinte interimar dintrecei doi vicepreşedinţi, poate fi schimbat din funcţie cel puţin unul dintre ei şi, dacă se va întâmpla acest lucru, un vicepreşedinte va fi de la PNL, care va deveni şipreşedinte interimar. Sunt convins că cei de la PDL au bun-simţ, cunosc regulile jocului şi nu va fi nici o problemă din acest punct de vedere", a afirmat liderul grupului consilierilor judeţeni liberali, Ioan Petran.

Liderul grupului PDL din CJ, fostul vicepreşedinte al instituţiei, Alexandru Coroian, îi transmite, însă, lui Petran să nu mizeze pe "bunul simţ" al "portocaliilor". "Sigur, e un scenariu foarte plauzibil să formăm o nouă majoritate alături de PNL, dar nu e domnul Petran în măsură să vorbească de bun simţ şi regulile jocului. N-am luat încă o decizie în partid privind nominalizarea de persoane pe funcţii", a spus Coroian.

Oleleu pare resemnat. "Sunt chestiuni politice, partidele fac şi desfac alianţe, important e ca proiectele Clujului să meargă înainte, eu nu mă cramponez de funcţi", a comentat Oleleu. În schimb, şeful său politic, liderul grupului PSD din CJ, Remus Lăpuşan, spune că lucrurile nu sunt încă tranşate. "Deocamdată şansele de a se realiza acest scenariu sunt de 49%. Sunt foarte mulţi liberali care vor să continue colaborarea cu PSD. Dacă va veni o decizie de la centru care le va impune să se alieze cu PDL, vom vedea care pe care. Unii îşi fac iluzii, dar lucrurile nu sunt tranşate", a declarat Lăpuşan.

Celălalt vicepreşedinte al CJ, Vakar Istvan, încearcă să-şi protejeze funcţia amintinindu-le liberalilor că şi după schimbarea partenerilor de alianţă vor avea nevoie, ca şi în CL, de majoritate calificată. „Situatia este aşa, dacă fac PNL şi PDL o alianţă, e scor 19 la 17 în CJ, dar majoritatea calificată de 24 mai necesită încă cinci voturi" a subliniat Vakar. Menţionăm că UDMR deţine în CJ exact cinci mandate.

Comenteaza