Ministerul Educației a lansat în dezbatere publică, pe site-ul instituției, Proiectul de Ordin privind structura anului școlar 2025 - 2026.
Universitățile de profil cer printr-o petiție inițiată de studenți introducerea Educaţiei Teatrale şi a disciplinei Arte în planul-cadru pentru învăţământul liceal, la clasele a IX-a şi a X-a, indiferent de profil.
Evaluările realizate timp de un an de Asociația KinetoBebe, în rândul a aproape 6000 de copii școlari din clasele 0-IV, arată că 1 elev din 4 resimte dureri de spate.
Inspectoratul Școlar Cluj a elaborat proiectul planului de școlarizare pentru anul școlar 2025-2026.
Linia de suport psihologic SchoolHUB este dedicată elevilor, părinţilor şi profesorilor care se confruntă cu situaţii de violenţă fizică, bullying, anxietate sau alte forme de suferinţă psihologică în mediul şcolar.
Ministrul Educaţiei, Daniel David, a afirmat miercuri, la prezentarea Raportului naţional privind alfabetizarea numerică din România, că în școli se predă "mult, prost şi foarte centralizat".
Peste o treime dintre elevii din România sunt afectați de analfabetismul numeric, relevă rezultatele primului Raport Național privind Alfabetizarea Numerică realizat de Asociația pentru Valori în Educație și Brio.
Mai multe persoane au fost împușcate la o școală din orașul suedez Obrero.
Ministrul Educației, Daniel David, a declarat, marți, că în luna mai va veni cu o propunere de planuri-cadru pentru liceu care să aibă o "susținere largă".
Fostul președinte al ARACIP, Șerban Iosifescu, remarcă faptul că "Religia rămâne parte a trunchiului comun și se studiază 13 ani, ca disciplină de sine stătătoare, ceea ce nu se întâmplă cu nicio altă disciplină".