Noile prevederi în domeniul tarifării transportului de călători au intrat în vigoare sâmbătă, 13 iulie 2024.
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR" SA informează că în acest sfârşit de săptămână, traficul feroviar se va desfăşura în condiţii speciale, prin reducerea vitezei de circulaţie a trenurilor.
CFR Călători trage un semnal de alarmă asupra pericolului la care se supun pasagerii care deblochează sistemul automat de închidere a uşii în timpul mersului.
CFR Călători suplimentează de vineri, 5 iulie, capacitatea de transport pentru „Trenurile Soarelui”.
Tronsonul feroviar Cluj Napoca - Aghireş, lotul 1 al obiectivului ''Electrificarea şi reabilitarea liniei de cale ferată Cluj Napoca - Oradea - Episcopia Bihor'', se va închide total în perioada 1 iulie 2024 - 30 aprilie 2026,
CFR Călători a anunțat, în urmă cu scurt timp, că mai multe trenuri înregistrează întârzieri din cauza condițiilor meteo nefavorabile din mai multe județe ale țării.
CFR Călători anunță că s-au aplicat restricţii de viteză trenurilor ca urmare a temperaturilor ridicate. Operatorul feroviar avertizează și că instalațiile de climatizare riscă să nu funcționeze în vagoane.
Un șef de tren, angajat al CFR Dej Călători, a fost găsit mort, sâmbătă, în timp ce se afla la serviciu.
CFR Călători anunță redeschiderea programului estival "Trenurile Soarelui" în noaptea de 14 spre 15 iunie.
CFR Călători a calcutat deja situația finaciară pentru 2024, iar față de anul trecut pierderile sunt cu 464% mai mari.
Recomandări: