Aproape 300 de clujeni cu suflet mare au îmbrăcat costume de Moș Crăciun și au pornit pe biciclete pentru a împărți magia sărbătorilor de iarnă în întreg orașul. Totul a culminat cu un moment festiv desfășurat la noua Sală Polivalentă, unde aceștia au adus bucurie copiilor cu deficiente de vedere și de auz de la trei licee clujene.
Visul bicicliştilor s-a spulberat pe măsură ce o serie de probleme au dus la mari întârzieri. Între timp, staţiile de bike-sgaring sunt goale, bicicletele stau în depozite, pistele nu au fost încă finalizate, iar puţini sunt cei care mai cred că proiectul va prinde contur în anul ce vine.
Preţul mediu al apartamentelor din Cluj s-a situat în noiembrie la cel mai ridicat nivel de după criză. Cea mai mare creştere a mediei preţurilor apartamentelor s-a produs în centru, unde un apartament poate să coste mai mult cu 29 de euro pe metru pătrat faţă de luna octombrie.
Un bărbat din comuna bistriţeană Cireşoaia administrează, de mai bine de 20 ani, o afacere cu pomi fructiferi. Dus mai departe din tată-n fiu, micul business reuşește să supravieţuiască şi în cele mai grele timpuri.
Compania de Transport Public (CTP) Cluj-Napoca a anunţat reluarea circulaţiei tramvaielor 100 şi 102.
La Cluj a ajuns primul dintre cele 40 de autobuze poloneze. Celelalte unităţi vor ajunge în parcul auto al Companiei de Transport Public (CTP) până de Crăciun, asigură primarul.
La nivel naţional, se înregistrează în jur de 12.000 de locuri de muncă disponibile, cele mai multe fiind în Bucureşti, Prahova şi Cluj, iar cele mai puţine în Caraş-Severin, Mehedinţi şi Bacău, informează Agenţia Naţională pentru Ocupare a Forţei de Muncă (ANOFM).
Fostul șef al Poliției Rutiere Cluj, Alexandru Mureșan, a fost condamnat de Curtea de Apel Cluj la 2 ani și 11 luni de închisoare cu executare pentru înșelăciune. Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.
Dacă sfârşitul săptămânii trecutea adus la Cluj şi prima ninsoare, în acest weekend vremea se încălzeşte, iar temperaturile nu vor scădea sub 0°C.