O analiză imobiliară indică zonele cu cele mai mari şi cele mai mici chirii din principalele centre universitare din ţară: Bucureşti, Cluj-Napoca şi Timişoara.
A fost lansată o hartă interactivă cu toate proiectele majore de infrastructură rutieră și feroviară din România.
Angajaţii din Cluj câştigă cel mai mare salariu mediu net din ţară, după Bucureşti.
Poliţiştii clujeni au depistat, duminică spre luni noaptea, un bărbat ce conducea cu 121 km/h prin Floreşti.
Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) derulează programul ''Litoralul pentru Toți'', ediția de toamnă 2017, în perioada 28 august - 1 octombrie 2017, cu posibilitatea de prelungire.
Reactor de creație și experiment își reîncepe programul regulat cu a cincea stagiune din existența teatrului experimental clujean.
Ediţia din 2017 a festivalului Seri de vară clujene s-a încheiat cu o serie de concerte live şi muzică electronică în Piaţa Muzeului.
Meteorologii anunţă instabilitate atmosferică în toată ţara în intervalul 28 – 29 august 2017.
Absolvenţii de liceu au susţinut, luni, evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, urmate de cele digitale şi de cele într-o limbă străină, iar primele rezultate vor fi afişate pe 1 septembrie.