În loc de clasicele medicamente, pacienţii Spitalului Clinic de Recuperare din Cluj-Napoca au primit câte o doză de bună dispoziţie. Timp de două săptămâni, aceştia s-au bucurat de prezenţa unor artişti care i-au tratat cu terapie prin artă, o metodă neconvenţională care îmbunătăţeşte starea de spirit şi sănătatea.
Ministerul Sănătăţii investeşte 244 de milioane de lei pentru a dezvolta două noi programe, de chirurgie endovasculară şi intervenţii endoscopice digestive, precum şi pentru continuarea celor cinci programe de acţiuni prioritare demarate anul trecut. Pe harta instituţiilor care vor primi bani pentru implementarea noilor proiecte se află şi două spitale din Cluj-Napoca.
Absolvenţii facultăţilor de IT vor beneficia de scutirea impozitului pe venit atunci când se angajează într-un departament de informatică al unei firme sau companii IT care are ca obiect de activitate "crearea de programe pentru calculator". Dacă până acum doar cei care terminau studiile la o anumită specializare beneficiau de acest privilegiu, modificările legistlative schimbă acum radical situaţia.
Au picat la BAC, dar se arată dezinteresaţi de meditaţii. Absolvenţii care nu au reuşit să obţină o notă de trecere în prima sesiune a examenului maturităţii au şansa de a efectual gratuit consultaţii la şcoală. Însă puţini sunt aceia care fructifică oportunitatea de a îşi îmbunătăţi cunoştinţele pentru a obţine o notă mai bună la examen.
Personalul medical a fost în alertă pe toată durata festivalului Untold pentru acordarea primului ajutor în caz de nevoie. În medie, s-au înregistrat între 100 şi 150 de pacienţi în fiecare zi, însă în cele patru zile de distracţie doar 18 persoane au fost transportate la spital, restul fiind tratate pe loc.
Municipalitatea clujeană a început pregătirile pentru tradiţionala petrecere organizată de Ziua Vârstnicului la Cluj-Napoca. Miercuri, consilierii local vor vota un proiect de hotărâre privind alocarea unei sume de bani de la bugetul local pentru a organiza o petrecere pentru 2000 de vârstnici din oraş.
Reprezentanţii Cluj Arena nu s-au putut bucura prea mult de succesul Untold. Primăria a blocat conturile societăţii pentru neplata impozitului pe stadion.
Caravana Filmelor NexT pornește la drum pentru al doilea sezon și duce o parte din cele mai bune scurtmetraje văzute în cadrul Festivalului de Film NexT în nouă orașe din țară.
Opt centrele de transfuzie sanguină din Bucureşti, Buzău, Cluj, Giurgiu, Iaşi, Slatina, Suceava şi Târgu Jiu au fost renovate şi dotate, în cadrul proiectului "O şansă pentru viaţă", în valoare de aproape 350.000 de euro.
Recomandări: