Asociatia Pro Infrastructură (API) a publicat o nouă filmare din avion cu toate cele patru loturi aflate în execuție ale Autostrăzii Transilvania, între Câmpia Turzii și Târgu Mureș.
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) efectueză vineri, 28 septembrie 2018, recepţia podului Gilău pentru a deschide apoi circulaţia pe cei aproape 9 kilometri ai tronsonului Gilău – Nădăşelu, parte din Autostrada Transilvania.
Cei mici și cei mari sunt așteptați la sfârșitul acestei săptămâni la Teatrul de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca la două spectacole deosebite.
Începând de vineri, 28 septembrie, proprietarii de apartamente pot fi amendaţi cu până la 10.000 de lei pentru diverse fapte odată cu intrarea în vigoare a noii legi privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea
Consiliul Județean Cluj a finalizat lucrările de întreținere executate pe drumul județean 109C Cămăraşu (DN 16) – Hodaie – Geaca.
Ultimul week-end din luna septembrie este și ultimul în care rulează filme în aer liber în Iulius Parc. Maratonul cinematografic „Movie Nights" a început în iunie, cu o producție românească, și se încheie cu două pelicule autohtone: „America, venim!" și „Ursul".
După Marea Unire de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, Regele Ferdinand şi Regina Maria au vizitat Transilvania, ajungând şi la Cluj-Napoca, oraşul care, în perioada în care provincia a făcut parte din Ungaria, era al doilea ca mărime după Budapesta.
Un turist din Italia, aflat în vizită cu rulota la Cluj, a fost rănit după ce vehiculul de vacanţă a luat foc. Maşina era parcată într-un camping de la marginea oraşului.
La Cluj-Napoca există un interes crescut pentru deschiderea de noi afaceri, însă puține construcții care au fost gândite și pentru spații comerciale. Aşa se justifică chiriile astronomice percepute în zona centrală a oraşului.