Trasee de 30 km, respectiv 70 km la Maratonul Făgetului de la Cluj-Napoca.
PSD dă o tură prin Făget, fotografiază gunoaiele şi trimite comunicat de presă în care îl acuză pe primarul Emil Boc că "a uitat să mai administreze orașul".
Noul Plan Urbanistic General este antidotul pentru stoparea construirii masive în pădurea Făget, susţine şeful de proiect, Adrian Borda.
Un număr de 40 de liceeni de la Colegiul Naţional "George Bariţiu" Cluj-Napoca au participat astăzi la o acţiune de împădurire, în Feleac, derulată de Consiliul Judeţean al Elevilor, în parteneriat cu Ocolul Silvic Cluj.
Administraţia locală nu are bază legală să autorizeze construcţii în Făget fiindcă Planul Urbanistic Zonal întocmit pentru aria respectivă a expirat încă din 2009, susţine arhitectul care l-a realizat.
Registrul Urbaniştilor din România- filiala Cluj a cerut primăriei o asumarea unei atitudini ferme pentru protejarea pădurii Făget.
Bugetul administraţiei de la capitolul străzi, conform ultimei rectificări de buget, a fost de peste 200 de milioane de lei.
Extinderea condiţionată a intravilanului sau preluarea de către primărie a unor terenuri private din fondul protejat sunt două idei importante care ar putea fi reglementate prin noul Plan Urbanistic General.