Dacă tot trebuie să fugim de prin magazine înainte de ora 18, iar înainte de ora 20 să o întindem către casă, şi e carantină şi e vineri, de ce nu am profita puţin de ceea ce are Clujul să ne ofere? Dar nu oraşul, ci primăvara care înconjoară în linişte oraşul.
Un utilizator al portaului Info Trafic Cluj a avertizat în această dimineaţă participanţii la trafic cu privire la faptul că pe drumul judeţean Făget - Sălicea se circulă greu din cauza zăpezii de pe carosabil.
Tot mai multe complexuri de lux, cu potenţial turistic, sunt puse în vânzare pe site-urile de profil din Cluj. Este şi cazul unei astfel de proprietăţi în Făget.
Au fost făcute primele amenajări în pădurea-parc de peste 40 de hectare, cuprinsă între observatorul astronomic restaurantul Vila Tușa și cartierul Făget.
Traseul centurii metropolitane trece prin mai multe zone verzi din oraş, dar şi din localităţile învecinate, astfel că mai multe asociaţii de mediu au pornit o petiţie, prin care cer autorităţilor implicate să protejeuze natura.
Primăria Cluj-Napoca a eliberat autorizaţia de construire pentru Parcul Făget. Proiectul este elabort de biroul de arhitectură Atelier Mass.
Sâmbătă a nins pentru prima dată în această iarnă la Cluj. Oamenii s-au înghesuit în zonele de munte, astfel că pe unele drumuri se circulă mai greu.
O fotografie din dronă cu Pădurea Făget din Cluj-Napoca la prima ninsoare a devenit virală.