Primăria Florești îi invită pe doritori în data de 3 și 4 iulie la două reprezentații de teatru începând cu orele 20:00, în Parcul Poligon.
Două mașini au ajuns "vedete" pe net după ce șoferii le-au parcat în același mod, ocupând câte două locuri din cele rezervate persoanelor cu handicap, în parcările a două supermaket-uri situate de o parte și alta a străzii, în Florești.
Emil Boc le-a transmis șoferilor care se plâng că stau prea mult timp în trafic sau că întârzie la serviciu, că e o chestiune de lene. Activistul Adrian Dohotaru i-a dat replica primarului din Cluj-Napoca: "să dai vina pe câțiva civici pentru că nu ai infrastructură rutieră, e ridicol".
Un polițist din Florești a luat cu mașina un copil rămas în stație și l-a dus la școală, după ce acesta i-a spus că a întârziat la cursuri.
Primăria Florești organizează evenimentul sportiv „Moving Florești”, care va avea loc în perioada 26-27 iunie, 2021.
Vă plac caii? Şi nouă ne plac aceste animale frumoase şi nobile, dar o întâlnire cu nişte cai în trafic pe un drum naţional intens circulat poate fi nu chiar frumoasă, ci extrem de periculoasă.
Un șofer care a încercat să facă "o românească" pe drumul dintre Gilău și Florești, depășind coloana de mașini pe dreapta, a fost oprit de polițiștii clujeni.
Unul dintre cei mai importanți arhitecți din Cluj, Șerban Țigănaș, susține că respingerea construcțiilor imobiliare în orașul de pe Someș este o idee „stupidă”. El este de părere că metroul nu va rezolva problemele de trafic din Cluj-Napoca, ci poate doar pe cele din Florești.
Clujul nu scapă de trafic nici în zilele de weekend. În dimineața aceasta, traficul se întindea de la Florești și până la Gilău.