Guvernul discută în şedinţa de miercuri noi schimbări de prefecţi şi programul pe anul 2016 priind lucrările de intervenţie pentru reducerea riscului seismic la construcţiile cu destinaţia de locuinţă încadrate în clasa I de risc şi care prezintă pericol public.
Guvernul a aprobat, printr-o Hotărâre, pachetele de servicii medicale şi Contractul-cadru privind reglementarea condiţiilor acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2016-2017.
Guvernul este de acord cu legea dării în plată, dar consideră că ar trebui să aibă un marcat caracter social, iar prevederile sale nu ar trebui să se aplice şi programului Prima Casă, ministerul de Finanţe şi cel al Justiţiei având o serie de observaţii asupra iniţiativei legislative.
Guvernul a înaintat un proiect de hotărâre privind creşterea salariului minim la 1.250 de lei, începând de la 1 mai, dar şi indexarea automată care va ţine cont de coşul minim şi de inflaţie, propunere cu care sindicate sunt de acord, a declarat preşedintele Cartel Alfa Bogdan Hossu.
Normele privind aplicarea legii votului prin corespondenţă au fost adoptate joi de Guvern, care a stabilit modelele, dimensiunile şi condiţiile de realizare a documentelor necesare exercitării dreptului de vot pentru românii din afara graniţelor.
Guvernul lucrează pentru debirocratizarea administraţiei prin înfiinţarea unor aşa-zise "comisii de tăiat hârtie", la nivelul ministerelor, Executivul dorind eliminarea unor documente, autorizaţii şi avize, din relaţia românilor cu autorităţile, costurile birocratice fiind estimate la 2 miliarde lei.
Actul normativ care instituie aceste condiţii a fost aprobat miercuri de Guvernul României, pentru creşterea siguranţei persoanelor care folosesc serviciile de taxi.