Prim-ministrul desemnat Sorin Grindeanu a transmis, sâmbătă, că viitorul guvern va lua "de urgenţă" măsurile necesare pentru a creşte calitatea vieţii, afirmând că anul care se încheie a fost unul complicat şi cu multe încercări.
Preşedintele PSD Liviu Dragnea, a declarat că noul guvern va avea patru minister în plus, printre care un minister al Turismului şi unul al IMM, Mediului de afaceri şi Antreprenoriatului.
Președintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind desemnarea lui Sorin Grindeanu în funcția de premier.
Guvernul a stabilit, în ședința de joi, mecanismul de restituire a donațiilor pentru opera de artă "Cumințenia Pământului", informează Executivul într-un comunicat.
În această joi a avut loc ultima şedinţă de Guvern din 2016, iar unul dintre cele mai importante subiecte de discuţie a fost cea a salariului minim, pentru anul viitor.
Potrivit lui Liviu Dragnea, unele dintre măsurile promovate de PSD ar fi trebuit să poată fi aplicate începând cu 1 ianuarie 2017.
De această indemnizație ar urma să beneficieze aproximativ 7.000 de medici rezidenți de anul I și II.
Presedintele Klaus Iohannis a anuntat o noua rundă de consultări cu partidele care au intrat în Parlament în urma alegerilor din 11 decembrie. PSD şi ALDE se vor prezenta, miercuri, împreună la consultările de la Palatul Cortoceni, Iohannis acceptând acest lucru, deşi iniţial, şeful statului le chemase pe parcursul a două zile diferite.
Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, marți, că proiectul de buget pe 2017 trebuie să fie aprobat în Parlament până pe 15 ianuarie, iar pentru acest lucru este necesar ca Guvernul să fie instalat săptămâna viitoare.