Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, nu este de acord cu propunerea ca ordodocșii să celebreze Paștele în aceeași zi cu catolicii și protestanții.
Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, criticat de mulți pentru unele gesturi sau declarații, dar și iubit de o parte din credincioși, a ținut, sâmbătă, o slujbă la Biserica „Sfântul Ilie” din Cluj-Napoca.
Arhiepiscopia Tomisului susţine că amenzile date Înalt Prea Sfinţitului (ÎPS) Teodosie pentru nerespectarea deciziei de carantinare sunt ilegale şi vor fi contestate în instanţă deoarece Înaltul Prelat ar fi aflat despre acea
Bebeluşul de la Suceva a murit înecat, în urma botezului. Este concluzia medicilor legişti în urma căreia preotul care a oficiat ceremonia a fost acuzat de ucidere din culpă.
ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a declarat marți că regulile nu trebuie schimbate, după cazul tragic al bebelușului mort după botez şi aminteşte de episodul împărtăşaniei cu aceeaşi linguriţă în plină pandemie.
La sediul IPJ Constanţa a fost înregistrată o plângere penală pe numele Arhiepiscopului Tomisului pentru zădărnicirea combaterii bolilor, legată de slujba de Bobotează.
Arhiepiscopul Tomisului sfidează în continuare regulile pandemiei. Înalt Prea Sfințitul Teodosie va ține, la miezul nopții, slujba de Anul Nou, contrar recomandărilor Patriarhiei Române, care a cerut ca slujbele să nu se țină dup
Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie spune că atâta timp cât există multe necunoscute în privinţa vaccinului anti-COVID 19 ar fi o îndrăzneală prea mare din partea sa să promoveze acest vaccin.
Preotul Eugen Tănăsescu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, afirmă că nu adunările religioase sunt reponsabile pentru răspândirea noului coronavirus, ci aglomerațiile din transportul în comun și mall-uri, precum și faptul că măștile de protecție sunt, în proporție de 90%, „niște cârpe” prin care trece virusul.