Comisia Europeană va prezenta marţi raportul anual privind sistemul juridic din România. Înalţi diplomaţi din UE au opinat că acesta “va fi clar mai negativ faţă de cele din anii trecuţi şi va constata deficienţe grave în respectarea normelor statului de drept”. Un europarlamentar german solicită chiar activarea celebrului Articol 7.
Comisia de la Veneţia are pe ordinea de zi a şedinţei plenare de vineri adoptarea a două opinii privind Justiţia din România, cea preliminară referitoare la Legile Justiţiei şi una privind codurile penale, la dezbatere urmând să fie prezent şi Florin Iordache.
Politico.eu a dezvăluit că Rudolph Giuliani, avocatul preşedinelului Donald Trump, a recunoscut că a fost plătit petru scrisorea în care critică protocoalele dintre SRI şi Ministerul Public, precum şi "excesele" DNA.
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a susţinut, sâmbătă, Tudorel Toader acţionează în numele grupului de infractori care conduce România, pentru a îndepărta din funcţiile de conducere pe orice procuror care a îndrăznit
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, nu este de acord cu niciunul dintre cei patru candidaţi pentru funcţia de procuror-şef DNA, procedura urmând a fi reluată, potrivit unui anunţ al ministerului Justiţiei.
Preşedintele social-democrat Liviu Dragnea a declarat, marţi, că nu a discutat cu primarul Capitalei Gabriela Firea, în legătură cu autorizarea protestului Diasporei din 10 august în Piaţa Victoriei, precizând că poate PSD va face încă un miting.
Dana Gîrbovan a spus, joi, că raportul Comisiei de la Veneţia nu este atât de îngrijorător aşa cum s-a vehiculat în spaţiul public şi că au fost lansate recomandări şi susţineri la care autorităţile române au datoria să răspundă, menţionând că se analizează doar modificările contestate din justiţie.
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, joi dimineaţă, că atunci când a verificat, în urmă cu o zi, niciun procuror nu se înscrisese în cursa pentru şefia DNA, însă are convingerea că numărul candidaţilor va fi mai mare decât cel de la concursul pentru funcţia de manager al DIICOT.
CCR a amânat, miercuri, dezbaterea pe sesizările PNL, USR şi a ÎCCJ asupra modificării Codului de procedură penală, pentru data de 25 septembrie, a anunţat preşedintele CCR, Valer Dorneanu. La aceeaşi dată, plenul Curţii va dezbate şi sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis pe aceeaşi iniţiativă.