Produsul intern brut estimat pentru anul 2019 a fost de 1.058.973.2 milioane lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 4,2% faţă de anul 2018, conform datelor definitive prezentate l
Produsul Intern Brut a crescut cu peste 6% în primele șase luni ale anului comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, a anunțat marți Institutul Național de Statistică.
Cluj-Napoca este oraşul cu cea mai rapidă creştere economică dintre marile oraşe ale Uniunii Europene.
România a înregistrat cea mai mare creştere economică trimestrială din Uniunea Europeană: +2,8% în primul trimestru din 2021, adată datele Eurostat.
Produsul intern brut al României s-a diminuat în anul pandemiei cu 3,9%, relevă un raport al analiștilor de la Cluj.
Fostul ministru al Educaţiei şi cercetării din 2004, profesorul Mircea Miclea, spune despre alocarea a 2,5% din PIB Educației că reprezintă o sabotare a principalei resurse naționale.
Ministerul Educației a primit un buget de 2,5% din Produsul Intern Brut în anul 2021, potrivit proiectului Legii Bugetului publicat joi seara de Ministerul Finanțelor. Anul trecut același minister primea 2,7% din PIB alocare inițială.
Produsul intern brut va scădea cu 5% în 2020, iar economia va consemna revenirea în peste doi ani, estimează cercetătorii din Cluj.
Deficitul bugetar va urca la 9,1% din Produsul Intern Brut la rectificarea bugetară care va fi adoptată în perioada următoare, potrivit ministrului Finanţelor, Florin Cîţu.