Mijlocașul unei formații din Superligă susține că a purtat discuții cu echipa clujeană vara anului trecut.
Tânărul mijlocaș a bifat prima reușită în tricoul alb-negru și a adus trei puncte împotriva Petrolului Ploiești.
Formația antrenată de Cristiano Bergodi s-a impus pe terenul celor de la Petrolul, scor 1-0.
Universitatea Cluj va juca la Ploiești în ultima deplasare din 2025, iar antrenorul și-a avertizat jucătorii înaintea partidei.
Fostul arbitru Marius Avram a identificat o mare eroare a brigăzii care a condus meciul cu runda cu numărul 13 a sezonului regulat din Superligă.
Formația antrenată de Andrea Mandorlini a cedat în fața Petrolului, scor 0-1, în etapa cu numărul 13 a sezonului regulat din Superligă.
Elevii lui Andrea Mandorlini speră la un succes care să îi apropie de primele 6 locuri din clasamentul primei ligi.
Antrenorul Universității Cluj crede că nivelul echipei e în creștere, iar elevii săi ar putea demonstra asta încă din etapa următoare.
Calificați în turul al treilea preliminar al UEFA Europa League, "feroviarii" au în continuare nevoie de întăriri.