Este vorba de terenul aflat în zona industrială a Clujului la vest de gară, fiind în proprietatea companiei S.C. "Remarul 16 Februarie" S.A., fondată în anul 1870 ca atelier de cale ferată reparând la început vagoane de cale ferată și mai apoi locomotive cu abur.
Zgârie-nori, între care un bloc de 27 de etaje, sunt propuși în cadrul unui nou ansamblu imobiliar din Cluj-Napoca, ce vizează transformarea unei părți din platforma industrială din zona gării.
Citeam în presa clujeană despre macheta din bronz a centrului istoric depusă la Km 0 al Clujului. Felicit cluburile Rotary pentru inițiativă și mă bucur că putem să vedem istoria de sus printr-o perspectivă creativă.
Valoarea tranzacţiilor cu acţiuni pe segmentul principal al pieţei de capital româneşti a scăzut de două ori săptămâna trecută faţă de perioada precedentă, până la 118 milioane de lei, conform Bursei de Valori Bucureşti.
Mai multe societăţi mari şi mijlocii din judeţul Cluj figurează pe lista contribuabililor care înregistrează obligaţii la bugetul de stat la finele lunii martie, publicată de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF).
Consiliul de Administraţie al societăţii REMARUL 16 FEBRUARIE S.A., întrunit în şedinţă de lucru la sediul societăţii în data de 28.08.2014, convoacă Adunarea Generală Extraordinară a Actionarilor (AGEA) pentru data de 29.09.2014, ora 14:00, la sediul societăţii, pentru toţi acţionarii înscrişi în Registrul acţionarilor la sfârşitul zilei de 19.09.2014, considerată data de referinţă.
Omul de afaceri clujean Călin Mitică a fost achitat definitiv de Curtea de Apel Cluj în dosarul "CFR Călători".
Dacă firma Remarul 16 Februarie va câştiga licitaţia organizată de primărie, tramvaiele din anii '60-'70 care circulă în oraşul de pe Bega vor fi dotate cu motoare noi, climatizare, GPS şi internet.
Societatea Remarul 16 Februarie din Cluj-Napoca s-a înscris în licitaţia pentru reabilitarea tramvaielor vechi din Timişoara. "Această decizie este motivată de experienţa acumulată în reparaţia şi modernizarea materialului rulant", transmit reprezentanţii companiei printr-un comunicat de presă.
Recomandări: