Antrenorul Universității Cluj a vorbit despre perioada slabă prin care trece formația sa după focarul de coronavirus cu care s-au confruntat “studenții”.
Clubul clujean împlinește astăzi, 23 noiembrie, 101 ani de la înființare.
Jocul dintre cele două formații, din runda cu numărul 13 a Ligii a 2-a a fost amânat pentru o dată care va fi stabilită ulterior.
Antrenorul Universității Cluj a discutat despre problemele cu care se confrunta formația sa în cele mai recente partide din Liga a 2-a.
“Șepcile roșii” au cedat în deplasare în fața bucureștenilor, scor 0-1, și au ajuns pe locul al nouălea în Liga a 2-a.
Ambele formații clujene vor avea parte de adversari mai slabi cotați în această fază a competiției eliminatorii.
Organizația județeană PMP Cluj și-a prezentat, miercuri, cei mai importanți candidați cu care intră în bătălia pentru Parlamentul României la alegerile din 6 decembrie.
Tribunalul Cluj a stabilit astăzi sentința pentru Florian Walter, Daniel Capră, Ioan Mărginean și Adrian Marius Nicolae, acuzați de delapidare și constituire de grup infracțional.
Astăzi a avut loc un nou termen în dosarul în care fostul acționar al clubului clujean, Florian Walter și alți oficiali ai celor două formații sunt acuzați de constituire de grup infracțional și delapidare.