Banii alocaţi Centurii Metropolitane a Clujului (CMC) nu sunt suficienţi pentru realizarea lucrărilor, a arătat primarul Emil Boc în cadrul întâlnirii Alianței Vestului (AVE) cu reprezentanţii Comisiei Europene (CE).
Ministerul Transporturilor va decide traseul final al Centurii Metropolitane a Clujului (CMC), programată să fie construită între localitățile Gilău și Apahida.
Costul final al Centurii Metropolitane a Clujului, programată să fie construită între localitățile Gilău și Apahida, va urca de la 160 la 250 de milioane de euro, estimează reprezentanții platformei de monitorizare a infrastructurii Pe Unde Merg.
Centura metropolitană a Clujului reprezintă prioritatea numărul unu pentru administraţia locală. Viceprimarul Dan Tarcea a oferit detalii despre stadiul proiectului, la început de 2019.
Proiectul Zonei Metropolitane Cluj (ZMC) este practic blocat. Structura nu are acoperire legală, funcționând doar ca forum de discuții, autoritățile centrale nu schimbă legislația, iar primarii nu colaborează.
Trenul metropolitan ar urma să devină realitate în același timp cu centura metropolitană. Termen: final de 2023.
Primarul Emil Boc a anunțat startul efectiv al proiectului centurii metropolitane.
Într-o întrebare adresată ministrului transporturilor, Lucian Șova, deputatul Marius Bota a cerut lămuriri cu privire la progresele înregistrate în ultimele șase luni la proiectul de racord al Autostrăzii Transilvania.
Plecând de la premisa că, în următorii 20 de ani, oraşul Cluj-Napoca va atinge pragul de 1 milion de locuitori, administraţia locală încearcă să rezolve o problemă care deja dă bătăi de cap locuitorilor: traficul.