Este vorba de Școala profesională Specială Samus, iar investiția a fost de 6,5 miloane lei.
Cea de-a cincea ediție a Festivalului Stradal WonderPuck se va desfășura în perioada 9-12 septembrie la Cluj-Napoca și Bonțida.
Compania de Apă „Someș” S.A. a predat amplasamentul în vederea derulării investiției din fonduri europene ce vizează extinderea rețelei de alimentare cu apă în localitățile Șaula și Izvoru Crișului din comuna clujeană Izvoru Crișului.
Viitorul sediu al Consiliului Județean Cluj va fi extins, supraetajat și va deveni prima clădire publică verde din România.
Este vorba de Spitalul Clinic de Recuperare și Spitalul de Boli Infecțioase Cluj care vor beneficia de reabilitarea și modernizarea infrastructurii instalațiilor electrice, de fluide medicale și de ventilare și tratare a aerului, precum și instalarea de sisteme de detectare, semnalizare și alarmare la incendii.
Aceștia vor fi prezenți duminică, 29 august 2021, în Parcul Etnografic Național „Romulus Vuia” din Cluj-Napoca, pentru a prezenta publicului vizitator cele mai frumoase tradiții și obiceiuri din satele clujene.
Consiliul Județean Cluj a publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) anunțul de participare în vederea continuării și finalizării lucrărilor de modernizare a drumului județean 109A Chinteni – Panticeu – Recea Cristur – Dealul Jurcii.
Centrul de transplant care se va construi la Cluj-Napoca va avea 12 săli de operație și heliport, urmând să fie unicul centru medical de acest fel în România și în Europa de Sud-Est.
Consiliul Județean Cluj a achiziționat, recepționat și dat în administrarea Spitalului Clinic Județean de Urgență din Cluj-Napoca nu mai puțin de 97 de noi echipamente medicale ultraperformante.
Recomandări: