Consiliul Județean Cluj contribuie la creșterea eficienței și a vitezei de intervenție a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” (ISU) al Județului Cluj, prin dotarea corespunzătoar
Faptul că la nivelul Guvernului României s-a semnat finanțarea necesară pentru realizarea Spitalului Regional de Urgență din Cluj demonstrează că dosarul și obligațiile asumate de către Consiliul Județean Cluj au fost îndeplinite. A
Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj anunţă ultimele măsuri, în contextul pandemiei cu coronavirus.
Consiliul Județean preia organizarea unui spațiu suplimentar de carantină format din două imobile cu o capacitate actuală de cazare de 142 de locuri.
Consilierii judeţeni urmează să aprobe în cadrul şedinţei de vineri proiecte de hotărâre ce vizează acordarea de stimulente financiare lunare personalului medical și de specialitate din cadrul unor spitale clujene.
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a dispus identificarea și analizarea, în regim de urgență, a tuturor măsurilor care ar putea fi luate în vederea susținerii mediului de afaceri găzduit de Parcurile Industriale Tetaro
Candidaturile lui Emil Boc la Primăria Cluj-Napoca și a lui Alin Tișe la Consiliul Județean Cluj au fost validate, astăzi, de Biroul Permanent Național al PNL.
Consiliul Județean Cluj nu va tolera niciun fel de abatere de la normele de igienă sanitară și alimentară, la niciunul dintre spitalele pe care le are în subordine.
Producătorul de încălțăminte a depășit procedura insolvenței în doi ani de la deschiderea acesteia, a anunțat administratorul judiciar.
Recomandări: