Un medic din Cluj-Napoca a fost reţinut joi de poliţiştii din Alba pentru că ar fi eliberat mai multe adeverinţe care atestau în fals vaccinarea efectivă la centrul de vaccinare din Ocna Mureş.
Cele două jucătoare au câștigat în două seturi duelurile cu Katrzyna Kawa, respectiv Alexandra Eala.
Pe îngusta stradă Bucegi, din cartierul clujean Mănăştur a avut loc miercuri seara un accident bizar. Un taxi a reuşit să facă o tumbă, după ce a lovit iniţial alte 3 autoturisme.
O vilă foarte luxoasă din centrul oraşului Cluj-Napoca a fost scoasă la vânzare pentru suma de 1,6 milioane de euro. Imobilul a aparținut revoluționarului comunist Béla Kun.
Cele două jucătoare au învins cuplul format din Irina Bara și Mihaela Buzărnescu, în super tie-break, scor 6-7, 6-2, 11-9.
Jucătoarea clasată pe locul 102 WTA a fost învinsă de Aleksandra Krunic, scor 6-3, 6-3.
Deși erau cotate cu a treia șansă la câștigarea competiției, jucătoarele din România, respectiv Spania au cedat în fața perechii Fomina/Yashina.
Jucătoarea din Franța a primit mai multe mesaje jignitoare și de amenințare din partea celor care o urmăresc pe rețelele de socializare.
Între două meciuri de tenis de la Winners Open, Mihaela Buzărnescu și-a făcut timp şi pentru un meci de fotbal. Deşi campionii jucau un meci de Champions League în Gruia, tenismena a ales să îi susţină pe "studenţi", pe Cluj Arena.