Horia Ciorcilă a semnat un parteneriat cu rețeaua Regina Maria pentru dezvoltarea unui spital regional la Cluj-Napoca.
Consiliul Judeţean Cluj a publicat ordinea de zi a şedinţei din această lună, care va avea loc în data de 23 martie, dar în acest document nu se vorbeşte nimic despre ce se întămplă cu datoria Cluj Arena SA.
Legea care a stârnit vâlvă printre fumători va intra, începând de joi, în vigoare. Aceştia nu vor mai putea să-şi aprindă ţigara în restaurant, în bar, în club sau în orice spaţiu public “delimitat de doi pereţi şi care are acoperiş”.
După ce săptămâna trecută în şcolile din judeţul Cluj a ajuns lapte stricat, distribuirea unui nou lot de produse a fost reluată marţi.
Distribuirea laptelui prin programul guvernamental “Laptele și cornul” a fost sistată în școlile clujene, din cauza unor probleme de neconformitate.
Jucătoarea de tenis Simona Halep a declarat, într-un interviu acordat după victoria cu 6-1, 6-1 obţinută, sâmbătă, la Indian Wells, contra Vaniei King, că peste doi-trei ani speră să fie încă în top 10 WTA. De asemenea, le-a recomandat turiştilor care vin în România să viziteze Clujul.
Anchetă la o firmă de lactate din Sălaj după ce s-a stabilit că mai mulţi elevi din Pitești care au ajuns la spital cu simptome de toxiinfecție alimentară au consumat brânză produsă de unitatea respectivă. Din lotul incriminat, 425 de kilograme au ajuns şi în Cluj.