Printre modificările propuse Guvernului de către CNSU, privind măsurile antipandemice, se află și introducerea certificatului verde COVID la accesul în zona de food court din mall-uri.
Statele UE cu rate mari de imunizare sunt îngrijorate cu privire la români și bulgari, care ar putea să întrețină în continuare pandemia, din cauza procentului mic de persoane vaccinate.
Trei sferturi dintre cazurile confirmate cu COVID-19 au fost înregistrate la persoane nevaccinate, a precizat INSP, în raportul săptămânal de supraveghere.
Premierul Florin Cîţu a anunțat că CNSU va reglementa, miercuri, printr-o hotărâre, măsura ca activităţile economice să fie închise la ora 18:00 în localităţile unde incidenţa este cuprinsă între 4 şi 6 la m
Aproape 3.500 de copii din Cluj au trecut deja în sistem online după ce în zeci de școli și grădinițe din județ au apărut cazuri de COVID-19.
Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 a anunțat data de la care va începe administrarea celei de-a treia doze de vaccin. Rapelul se va face cu serurile Pfizer/BioNTech sau Moderna.
Încă două persoane diagnosticate cu SARS-CoV-2 au murit la Cluj, astfel că numărul deceselor a ajuns la 1.090.
Până marți seara, în județul Cluj au fost administrate peste 557.000 de doze de vaccin împotriva COVID-19.
Județul Cluj se află și miercuri în top la numărul de cazuri noi cu COVID-19, depistate în 24 de ore.