Este unul dintre cele mai vechi cartiere clujene şi găzduieşte intersecţia cu cel mai mare număr de străzi din Europa. A devenit cunoscut şi datorită unei echipe de fotbal.
Comisia Europeană a lansat, joi, un infringement împotriva României, pe motiv că aceasta nu îşi protejează cetăţenii de poluarea cu particule fine, precizând că, potrivit rapoartelor, cetăţenii din unele zone din Bucureşti, Braşov şi Iaşi sunt expuşi continuu unor niveluri nesănătoase de poluare.
Rusia a "pus capăt de facto parteneriatului său" cu Europa, a declarat luni, la Gdansk, în Polonia, preşedintele german Joachim Gauck, invocând "un nou conflict armat la frontierele Europei", în Ucraina, relatează AFP.
Clujul va participa la târgul de investitori internaţionali de la München pentru a prezenta potenţialul investiţional, atât la nivelul municipiului, cât la cel al judeţului. Costurile participării la evenimentul din Germania se ridică la costuri de peste 47.000 de euro.
ndustria aviatică din Europa a fost avertizată cu privire la posibilitatea perturbării traficului aerian din cauza activităţii înregistrate la cel mai mare sistem vulcanic din Islanda, Bardarbunga, situat în sud-vestul ţării, relatează Sky News.
Mai puţin de trei săptămâni ne despart de alegerile europene din 25 mai. Aflaţi de la vicepreşedintele PSD Cluj, Valentin Cuibus, invitatul Claudiei Chira în emisiunea "Clujul la Raport" de la Realitatea TV Cluj, cu ce îi ademeneşte PSD pe alegători şi care este "proiectul european" al celor de la putere.
Comisia Europeană a propus stabilirea de noi standarde stricte pentru reglementarea activităților dronelor civile - sisteme de aeronave pilotate de la distanță.
Un clujean, care locuieşte pe strada Victor Papilian din cartierul Europa, s-a trezit cu o scenă parcă desprinsă din filme chiar în curtea casei: un bărbat a fost bătut măr cu bâte de lemn de trei persoane. Proprietarul locuinţei nu îi cunoaşte nici pe agresori, nici pe bărbatul bătut. Acesta din urmă a fost transportat de urgenţă la spital, întrucât aceasta prezenta leziuni la nivelul capului.
Europa este pregătită să devină următoarea superputere economică în deceniul 2020-2030, devansând state precum SUA, estimează directorul firmei de consultanţă Europe Economics, Andrew Lillico, citat de CNBC, care notează însă şomajul record şi creşterea slabă a PIB din uniunea monetară europeană.
Recomandări: